Search
Marti 25 Aprilie 2017
  • :
  • :

Proprietatea intelectuală contribuie cu 45% la PIB-ul României

În România, industriile care se bazează intensiv pe drepturi de proprietate intelectuală, contribuie cu aproximativ 45% la PIB-ul României, media la nivelul Uniunii Europene fiind de 38,6%, conform unui studiu publicat spre sfârșitul anului trecut, de către Biroul European de Brevete și Oficiul pentru Armonizarea Pieței Interne în parteneriat cu Comisia Europeană. România este astfel pe locul 4 în UE ca nivel al dependenței PIB-ului de industriile care se bazează pe drepturi de proprietate intelectuală, acestea având o contribuție de peste 55 de miliarde de euro la economia României, în 2010.

În acest context, Mușat & Asociații publică rezultatele preliminare ale primului studiu statistic realizat în România cu privire la protecția drepturilor de proprietate intelectuală prin acțiuni în instanță. Studiul „IP Enforcement Horizon: Romania”, elaborat de către departamentul de Proprietate Intelectuală al Mușat & Asociații, analizează gradul de protecție al drepturilor de proprietate intelectuală obținut prin intermediul instanțelor judecătorești din România.

„Un astfel de studiu, eminamente cantitativ, este o premieră în România, dar și la nivel mondial. Țara noastră este pe locul patru în Uniunea Europeană, în topul țărilor al căror PIB depinde cel mai mult de industriile care se bazează intensiv pe drepturi de proprietate intelectuală. În situația în care 45% din PIB-ul României depinde de performanța acestor industrii, a devenit necesară evaluarea modului în care aceste drepturi sunt protejate. Ori drepturile de proprietate intelectuală nu pot fi apărate decât pe calea justiției, ceea ce face necesar studiul demarat de către echipa Mușat & Asociații”, a declarat Paul Buta, Managing Associate la Mușat & Asociații.

Rezultatele preliminare ale studiului cuprind perioada 1 ianuarie 2008 – 1 noiembrie 2013 și se referă la gradul de încărcare al Curții de Apel București în materia proprietății intelectuale, evoluția numărului de dosare noi înregistrate, dar și gradul de soluționare a dosarelor. Publicarea rezultatelor preliminare cu referire la activitatea Curții de Apel București vine în contextul restructurării activității instanței de apel cu cea mai mare încărcătură în materia proprietății intelectuale din țară.

În materia dreptului proprietății intelectuale, la Curtea de Apel București, s-au înregistrat, în această perioadă, în medie, 191 de noi dosare în fiecare an, maximul fiind de 265 înregistrate în 2012. Încărcătura instanței a fost însă mai mare, dosarele aflate în curs de desfășurare din anii anteriori reprezentând un plus de aproximativ 31% la numărul de dosare noi înregistrate anual. După anul 2010, la Curtea de Apel București s-au înregistrat în fiecare an mai mult de 200 de dosare noi în materia proprietății intelectuale, adică 246 în 2011, 265 în 2012 și 212 (estimativ) în 2013, comparativ cu anii anterior, când volumul a fost mult mai redus (194 în 2008, 112 în 2009 și 146 în 2010).

dosare

Dosare privind proprietatea intelectuală, pe masa justiției
În funcție de domeniul din materia proprietății intelectuale, între dosarele noi, înregistrate la Curtea de Apel București, cele mai numeroase sunt dosarele în domeniul mărcilor, urmate de cele privind drepturile de autor și drepturile conexe, nivelul celor două materii fiind identic în 2009 și 2013. Urmează, la o distanță considerabilă, cele privind brevetele de invenție și cele privind desenele și modelele. În ceea ce privește dosarele în materia concurenței neloiale, acestea nu se regăsesc în întregime la secțiile civile și de proprietate intelectuală, unele fiind soluționate și de către secțiile civile care soluționează cauzele privind profesioniștii (fostele secții comerciale).

De asemenea, din analiza privind durata de soluționare a dosarelor în materia proprietății intelectuale, s-a observat că instanța de apel a obținut timpi medii de soluționare a dosarelor mai mici, cu cât gradul de încărcare a crescut. Această tendință este cel mai bine observată în cazul apelurilor din domeniului brevetelor de invenție, pentru care s-au înregistrat timpi mai mici de soluționare cu până la 63,23%: de la peste 381 de zile în 2008, la puțin peste 140 de zile în 2012. În cazul recursurilor în domeniul desenelor și modelelor, timpul de soluționare a crescut, în medie cu aproximativ 70%, de la un nivel mediu de 80 de zile în 2008, la un nivel maxim de 189 de zile în 2009.

 

Despre Mușat & Asociații Intellectual Property

 

Mușat & Asociații Intellectual Property este divizia specializată a casei de avocatură Mușat & Asociații, care oferă consultanță în vederea protejării drepturilor de proprietate intelectuală sau reprezentare în instanță, în diverse litigii rezultate din încălcarea acestor drepturi, unor companii multinaționale din diferite industrii, precum farma, IT&C, energie, FMCG sau media.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *