Search
Marti 19 Noiembrie 2019
  • :
  • :

Suntem una din clinicile de mare performanță din Europa Centrală și de Est

Interviu cu Dr. Daniela Cioplean, Fondator Oftapro

În 1996 ați fondat Oftapro, prima clinică privată specializată în oftalmopediatrie și strabism. Care au fost principalele provocări în cei 20 de ani de activitate?

Provocările de la început au fost total diferite de cele de acum. În fiecare etapă de evoluție a unei afaceri din domeniul serviciilor medicale dar și a unei instituții, oricare ar fi ea, provocările își schimbă alura în funcție de contextul economic, educația populației, scopurile pe care și le propune, dorința de a dezvolta un domeniu specializat la standarde internaționale.

Primele provocări au fost legate de supraviețuire deoarece anii ’90 au fost un fel de « junglă » Dacă ar fi să le enumer ar fi așa : tinerețea (pacienții erau reticenți la medici tineri), sărăcia –singurul meu capital era dorința de a face un lucru nou, cu niște baze solide, cu viitor, adresat în special copiilor, contextul legislativ lacunar (nici în ziua de azi nu există legi foarte clare pentru instituțiile medicale ca a noastră), criza economică de la sfârșitul anilor ’90.

România era încă legată cu ancore adânci în comunism în mentalităţi – « privat » era un cuvânt care suna rău, pentru mulți oameni o clinică privată care cerea bani ( !) pentru servicii medicale era echivalentă cu un instrument de jecmănit oameni. Mulți întrebau dacă se plătește și de ce. După 40 de ani în care serviciile medicale au fost « gratuite » era greu de asimilat că medicina înseamnă în realitate costuri. Lupta cea mare a fost să câștigăm pacienți fideli prin calitate și seriozitate, să nu-i dezamăgim și să ne recomande altor pacienți pentru ca ceilalți oameni pe care i-am angajat să-și poată primi salariile și să aibă un loc de muncă stabil în care să vină cu plăcere.

O altă mare provocare, tot la început, a fost aducerea pregătirii profesionale la standarde internaționale : în primii ani am muncit exclusiv pentru a achita obligațiile față de partenerii străini care dețineau tot ce era în jurul nostru, cheltuielile cu întreținerea și mai ales pentru educația medicală. Toate cursurile, cărțile, stagiile de pregătire, congresele , călătoriile în scop de studiu, totul a fost exclusiv pe banii noștri. Nici acum situația nu este foarte diferită din acest punct de vedere.

În anii următori, au fost multe încercări și provocări și au fost legate mai ales de pregătirea a noi medici, de achiziționarea de noi echipamente, de a găsi și pregăti noi oameni iar pe plan profesional de a crește și a fi recunoscuți internațional.

Nu am primit niciodată nicio finanțare pentru nimic, iar atunci când am deschis clinica nu existau credite, de fapt nici bănci nu prea existau. E greu de înțeles acum, nu ?

Probabil o să scriu într-o zi o carte despre inceputuri… E o mică bucățică de istorie.

Dețineți un sediu cu patru cabinete, bloc operator și departament de Optică Medicală. Care este strategia de dezvoltare a clinicii dumneavoastră în următoarea perioadă?

Îmi doresc mult ca într-o bună zi să acoperim absolut tot ce ține de oftalmopediatrie, de exemplu să avem un specialist și echipamente pentru tratamentul cataractei congenitale și a glaucomului congenital și probabil să mai achiziționam echipamente de investigații mai sofisticate care să ușureze diagnosticul în boli oftalmologice mai rare. Evident că odată cu asta va trebui să investim în pregătirea unor medici tineri care să se supraspecializeze în anumite domenii.

La Oftapro s-au desfășurat peste 7.500 de intervenții chirurgicale de strabism, cataractă, căi lacrimale, orbită, pleoape, majoritatea în anestezie generală. Care este profilul pacienților dumneavoastră? De ce servicii beneficiază cei care se operează la clinica dumneavoastră?

În prezent sunt peste 8.000 de intervenții. Nu cred că pacienții noștri au un profil. Sunt pacienți din toată țara, din toate categoriile sociale și toate nivelurile de educație. Dacă au un numitor comun acesta este legat de faptul că au nevoie de atenție, răbdare și sunt mulțumiți că toți sunt tratați cu resposabilitate și atenție, primesc toate îndrumările necesare, materiale scrise, sunt urmăriți cu atenție în ceea ce privește evoluția. Clinica este specializată în Oftalmopediatrie și Strabism, deci avem foarte mulți pacienți copii pe care îi iubim și care în general sunt fericiți cu noi, au unde să se joace în perioadele de așteptare, au jucării, primesc dulciuri și surprize, diplome, recompense . Evident consultăm și tratăm și adulți. Consultăm și operăm destul de mult și persoane dezavantajate. Orice medic din clinică are posibilitatea de a consulta sau opera gratuit pe cineva care nu poate suporta aceste costuri chiar dacă asta înseamnă niște costuri pentru clinică. Consultăm copii din primele zile de viață, inclusiv prematuri (avem o colegă specializată în Retinopatia de Prematuritate).

În privința chirurgiei, ne ocupăm de cele menționate mai sus în întrebare. Pacienții sunt operați (copii sau adulți), pleacă în aceeași zi în condiții de siguranță. E de reținut că suntem specializați în privința chirurgiei , nu face « toată lumea de toate ». De pildă, eu fiind specializată în strabism, operez evident în special strabisme, obstrucții de duct lacrimonazal, avem un coleg specializat în chirurgie oculoplastica, orbitară, colege care operează și ele strabism sau sunt specializate în alte subdomenii.

Avem pacienți care vin din Ukraina, Belarus, Grecia, Republica Moldova și mulți pacienți români care trăiesc în alte țări și preferă serviciile noastre, nu neapărat din pricina costurilor.

Care ar fi operaţiile de ultimă oră care se fac acum şi în clinicile oftalmologice din România?

Este o întrebare dificilă dar cu certitudine în ceea ce privește cataracta, chirurgia refractivă, retina, în România există câteva clinici specializate cu specialiști excepționali unde se operează cu tehnicile cele mai avansate. În aceste domenii sfătuiesc pacienții să se documenteze și să-și găsească clinica potrivită în țară. Nu e nevoie să cheltuiască bani în străinătate și să nimerească la niște chirurgi sub nivelul celor care i-ar putea opera în țară, numai pe principiul că sunt « străini ».

În ceea ce privește strabismul, domeniul despre care pot să spun mai mult și mai exact, sunt foarte multe tehnici și intervenții care au fost efectuate în premieră în țară în clinica noastră cu rezultate foarte bune, probabil că suntem una din clinicile de mare performanță în acest domeniu din Europa, mai ales Europa Centrală și de Est. Avem pacienți care vin din Ukraina, Belarus, Grecia, Republica Moldova și mulți pacienți români care trăiesc în alte țări și preferă serviciile noastre, nu neapărat din pricina costurilor. Am colegi în domeniu în toată lumea care îndrumă uneori pacienții români către noi după ce aceștia încearcă disperați să caute specialiști în alte părți ale lumii.

Tot în clinica noastră se fac intervenții pe orbită (decompresiuni orbitare, tumori orbitare), protezări de căi lacrimale, fiind singura clinică din România care are un specialist foarte bine pregătit și toată dotarea necesară pentru acest tip de probleme.

Din păcate, oftalmologia românească nu are specialiști în câteva supraspecializari cum ar fi tumorile oculare , neurooftalmologie, chirurgie retiniană pediatrică etc.

Aveți echipă foarte apreciată, cu peste 20 de angajați (medici și asistente). Cum apreciați interesul tinerilor medici rezidenți pentru această specializare?

Aproape 30 în total. O parte din medici sunt colaboratori, dar pentru că s-au format în clinică și pentru că lucrează de foarte mulți ani în Oftapro, eu nu fac diferența.

A lucra cu copiii este foarte dificil și impune calități speciale de comunicare, răbdare excesivă și un profil afectiv corespunzător. Pe copii nu îi poți păcăli, au un « detector » pentru nesinceritate și te taxează în primul minut. Din cauza asta nu sunt cozi de rezidenți la poarta clinicii care să dorească să se specializeze în acest domeniu. Nu este nici un domeniu «bănos», nu poți nici consulta, nici opera «industrial».

Trăim într-o lume a tinerilor pragmatici și orientați material, din păcate nu și profesional așa că eu îi las să vină singuri dacă au interes în acest domeniu. Așa am crescut numărul specialiștilor din domeniu cu 3 pe care i-am format de la început, al patrulea este pe drum. Ca să formezi un specialist în Oftalmopediatrie și Strabism ai nevoie de cel puțin 3 ani în care să lucreze efectiv în domeniu după terminarea rezidențiatului și de minimum 5 în ceea ce privește chirurgia. Vin din rezidențiat complet nepregătiți, cunoștințele lor în acest domeniu sunt aproape de 0 pentru că nu parcurg nici un stagiu de pregătire de câteva luni într-o clinică specializată așa cum se întâmplă în străinătate. Ne lipsește un program coerent de rezidențiat (este în acest moment complet lacunar) și implementarea unui program de supraspecializare (în alte țări se numește fellowship).

Cât de pregătiți sunt medicii români oftalmologi? Ce investiții (echipamente, clinici / spitale noi de profil) trebuie realizate pentru a depista cât mai repede afecțiunile oftalmologice și pentru a le trata la standarde europene?

Nu pot să fac afirmații hazardate. Avem câțiva specialiști care sunt excepționali și pe plan internațional, dar sunt câțiva; există o masă mai mare de oftalmologi buni care operează bine anumite afecțiuni, dar această este situația obișnuită probabil în orice țară.

Din fericire este un domeniu în care achiziționarea de echipamente de ultimă oră nu reprezintă o problemă. Cred că avem un număr destul de mare de clinici foarte bine dotate, la standarde internaționale. Dacă și specialiștii care lucrează în ele ar fi permanent updataţi probabil am fi la un nivel și mai ridicat.

Investiția majoră se cheamă EDUCAȚIE. Numai prin educație și prin creșterea nivelului de cunoștințe, prin accesul la informație se poate spera la profilaxie. Nu aparatele ne lipsesc.

Participați la numeroase evenimente/congrese naționale și internationale. Cum sunt apreciați medicii români în străinătate?

Nu cred că există «medici români» în străinătate. Sunt niște mituri autohtone legate de acest lucru. Sunt mici lucruri culese de presă și generalizate. Pacientului îi pasă prea puțin ce naționalitate ai. El dorește un medic bun. Medicina este o profesie liberală. Intri în competiție cu ceilalți și poți să demonstrezi prin rezultate cuantificabile că ai ajuns la un anumit nivel sau altul. În momentul în care comunitatea internațională dintr-un anumit domeniu punctual te acceptă și apoi te apreciază într-un cadru științific, poți considera că ești ancorat real în domeniul pe care ți l-ai ales. Recunoașterea în medicină se manifestă prin faptul că ești invitat să susții simpozioane, cursuri sau sesiuni de chirurgie live de către societăți științifice internaționale.

În ceea ce mă privește, cred că sunt apreciată ca specialist, având în vedere că am publicat multe lucrări în publicații internaționale, sunt invitată frecvent ca speaker la congrese internaționale și că sunt la zi cu pregătirea profesională. De asemenea, s-ar putea să fie relevant că fac parte din Biroul de Etică al Societății Mondiale de Oftalmopediatrie și Strabism. Încerc să reprezint România cu cinste în toate aceste societăţi. Am și organizat un congres european în 2012 pentru care mai primesc și acum aprecieri de la colegii din 52 de țări care au plecat cu amintiri memorabile despre România.

Nu cunosc foarte bine situația din alte specialități, dar cu certitudine există câteva vârfuri care nu ne fac de rușine. Sigur există fenomenul migrației medicilor români, dar nici aici nu m-aș hazarda să vorbesc la modul general. Am văzut medici execrabili și medici excepționali de toate naționalitățile.

Ați fost președintele, iar acum sunteți cenzorul Societății Române de Strabism si Oftalmopediatrie, Asociație fondată în anul 2001. Cum decurge procesul de educare și informare a populației, dar și a medicilor de familie și pediatri cu privire la necesitatea efectuării controalelor profilactice oftalmologice încă de la naștere?

Extrem de dificil. Cea mai mare greșeală atunci când judecăm lucrurile este să ne imaginăm că situația din orașele mari ale României este tot una cu situația din toată România. În orașele mari există informație, posibilități materiale, acces la clinici specializate, educația este mai ușor de făcut. Și medicii de familie sunt mai informați și pot fi mai ușor contactați. Din păcate, jumătate din populația României trăiește în zona rurală, acolo situația este catastrofală. Lipsa medicilor sau dezinteresul acestora, lipsa de acces la un consult de specialitate din cauza lipsei banilor sau a distanțelor până la un cabinet oftalmologic fac ca între București, de exemplu, și un sat din Vaslui să fie o diferență de 30 de ani. Ani-lumină, dacă aș face o figură de stil.

Comunicarea noastră este bună cu pediatrii și cu unii dintre medicii de familie. Din păcate, foarte mulți dintre aceștia din urmă nu au bagajul de cunoștințe necesar pentru a îndruma, la timp, copilul la oftalmolog, iar, uneori, tergiversarea este catastrofală.

S-au făcut progrese enorme în ceea ce privește retinopatia de prematuritate, care, în urmă cu 10 ani, era cauza principală de orbire la copii, ca urmare a unor eforturi susținute în primul rând al unor medici dedicați dar și că urmare a existenței unui program național și a implicării instituțiilor internaţionale de prevenire a orbirii.

Depistarea tardivă a unor afecțiuni oftalmologice poate compromite vederea copilului în mod ireversibil

De ce este nevoie de un program național de screening al afecțiunilor oculare la copii?

Pentru că depistarea tardivă a unor afecțiuni oftalmologice poate compromite vederea copilului în mod ireversibil.

Screening-urile sunt în general adresate anumitor grupe de vârstă, deci nu se poate vorbi de un singur program național. Există probleme care nu sunt prezente la vârstă de 6 luni și pot apărea la 2-3 ani. Toate țările civilizate au muncit enorm pentru realizarea unor asemenea programe și a fost dificil chiar în condițiile în care existau resurse materiale, un număr suficient de specialiști, medici care s-au implicat dedicându-și activitatea acestui scop . Elveția are un asemenea program foarte bine implementat. Și în Olanda lucrurile sunt destul de bine puse la punct.

Da, este vital să avem asemenea programe, dar, sincer, în următorii ani, nu văd nicio speranță în acest sens. Nu e vorba numai de bani. Este vorba despre foarte mulți factori, unii care nu pot fi produși peste noapte. Sunt vicii profunde în sistemul de sănătate și nu cred ca lucrurile se vor putea schimba prea curând.

Ce calități trebuie să aibă un antreprenor / un manager din sistemul privat de sănătate?

1. Să înțeleagă care îi este misiunea.

2. Să-i pese de ceea ce face.

3. Să se pună în fiecare minut în postura pacientului căruia îi oferă servicii și să pună calitatea pe primul plan.

4. Să se pună permanent în postura medicului pe care îl coordonează și să îi asculte observațiile aplicând lucrurile constructive chiar dacă intră în contradicție cu propriile idei.

5. Să-și aleagă cu grijă colaboratorii și să-i elimine pe cei care distrug munca și eforturile colegilor.

6. Să ceară feedback-uri de la pacienți și să le ia în considerare.

7. Să colaboreze cu alți manageri și cu autoritățile din domeniu pentru a se sincroniza cu nevoile pacienților.

8. Să fie o persoană educată care să fie capabilă de documentare și contacte internaționale.

9. Să fie managerul dedicat al instituției 24 din 24, 7 din 7 pentru că bolile nu au weekend.

Ce hobby-uri aveți? Cum vă relaxați după o săptămână intensă de lucru?

Răspund la întrebări… glumesc. Nu cred că am cu adevărat hobby-uri. Ador muzica, copiii, îmi place să gătesc, călătoresc cu plăcere împreună cu soțul meu descoperind locuri minunate în țară sau în afara ei și mai ales, atunci când nu am de pregătit vreo lucrare, de scris vreun articol (apropo, și asta cred că e un hobby) sau de redactat vreo carte, îmi petrec sfârșitul de săptămână la țară, cu familia mea minunată, într-o căsuță de lemn, în mijlocul naturii, respirând aer curat, mirosind pământul care îmi aduce aminte de vacanțele la bunici și numărând stelele de pe cerul atât de aproape și ireal de albastru; mângâind cei doi căței iubiți pe care îi avem, mulțumind lui Dumnezeu că ne putem bucura de viață. Și despre asta aș putea să scriu o carte…




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *