Search
Joi 8 Ianuarie 2026
  • :
  • :

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a solicitat clarificări de la Astra Asigurări

dauneAutoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a solicitat  clarificări de la Astra Asigurări în privința modului în care înțelege să instrumenteze dosarele de daună, societatea aflându-se încă în termenul de răspuns pentru aceste clarificări, se arată într-un comunicat de presă.

În funcție de calitatea, obiectivitatea și legalitatea acestor clarificări, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate face demersuri de verificare a modului în care societatea Astra Asigurări înțelege să îi despăgubească pe cei care fac obiectul dosarelor de daună.

Urmare a demersurilor de verificare și control, ASF poate aplica sancțiuni gradual și progresiv, care merg de la avertisment și amendă, până la suspendarea și interzicerea emiterii de polițe RCA de către societățile de asigurări, potrivit Legii nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor.

În privința modalității de despăgubire utilizată de Astra Asigurări, aceasta nu face obiectul avizării de către ASF, ci doar al verificării pentru conformitate de încadrare în normele ASF. Normele ASF se referă în principal la plata despăgubirilor juste și corecte în termen de cel mult 10 zile de la data depunerii ultimului document în dosarul de daună, dar nu mai mult de 3 luni de la momentul deschiderii dosarului de daună.

Referitor la cazurile semnalate prin petiții individuale, ASF face următoarele precizări:

– În cazul în care asigurătorul a formulat o ofertă de despăgubire ‘‘în evaluare proprie’’ (respectiv înainte de efectuarea reparațiilor), ofertă cu care persoana păgubită nu este de acord, aceasta poate depune documente fiscale prin care să arate mărimea prejudiciului și să solicite plata diferenței de despăgubire cuvenite. Societatea de asigurări trebuie să plătească diferența de sumă în cel mult 10 zile de la depunerea documentelor suplimentare.

– ASF poate verifica dacă suma oferită de asigurător (pe baza evaluării proprii a asigurătorului care trebuie să se transpună într-o ofertă făcută de asigurător și acceptată de către păgubit) este plătită în cel mult 10 zile de la momentul depunerii ultimului document, dar nu mai mult de 3 luni de la deschiderea dosarului de daună.

În cazul în care ASF are indiciile unui comportament abuziv față de clienți, autoritatea poate dispune control la societățile de asigurare autorizate. Controlul poate avea ca efect sancționarea astfel: de la avertisment până la suspendarea și retragerea autorizației de emitere de RCA (în cazul polițelor de asigurare de răspundere civilă).

Precizările ASF vin în urma unui comunicat al Asociației Societăților de Service Auto Independente  (ASSAI) care atrage atenția asiguraților, brokerilor și Autorității de Supraveghere Financiară despre sistemul de desppgubire promovat de cãtre Astra Asigurări, “sistem care presupune subevaluarea despăgubirilor acordate păgubiților RCA prin efectuarea unor plăți diminuate a costurilor de reparație plătite direct păgubiților”.

Astfel, păgubitului RCA îi este virată în contul său ori într-un cont deschis de către Astra Asigurări fără consimțământul clientului, o sumă care reprezintă aproximativ 25 – 40% din costurile reale ale reparației mașinii. Clientul este anunțat că a fost despăgubit, iar Astra Asigurãri, fără a avea niciun document semnat pentru suma de despăubire, închide dosarul de daună dupã 3 – 4 zile de la avizarea daunei. Ulterior îi transmite un sms clientului prin care îl anunță că a fost despãgubit.
Din acel moment, clientul nu mai poate apela la nici un service auto care să accepte reparația mașinii sale în baza poliței de asigurare RCA, deoarece clientul figurează ca despăgubit și cu dosarul de daună închis.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *