Search
Joi 14 Noiembrie 2019
  • :
  • :

Conferința de Risc de Țară: 2018 – redresarea continuă, dar companiile riscă o supraîncălzire

În timpul conferinței anuale privind riscurile la nivel de țară și de sector, Coface a împărtășit companiilor viziunea sa cu privire la tendințele economice globale majore pentru 2018.

Drumul către un vârf al creșterii globale în 2018

Început cu amenințarea protecționismului și presărat cu numeroase alegeri și crize politice, 2017 a înregistrat câteva surprize economice plăcute. Doar 13 țări au încheiat anul în recesiune, comparativ cu 25 în 2016. Comerțul global a făcut un salt spectaculos (crescând cu 4,4% în 2017, conform previziunilor Coface, după +1,5% în 2016), în timp ce riscurile asociate protecționismului nu s-au materializat: numărul net de măsuri protecționiste la nivel mondial a ajuns la 283 în 2017 (față de 374 în 2016), în ciuda creșterii din Statele Unite. Afacerile au fost mai solide decât se aștepta în Statele Unite, în Europa și în mai multe țări emergente, sprijinite de creșterea treptată a prețului la mai multe mărfuri. Astfel, evaluările la nivel de țară pentru Brazilia (B) și Egipt (B) s-au îmbunătățit.

Printre câștigătorii accelerării comerțului global s-au numărat mai multe economii deschise ale căror evaluări la nivel de țară s-au îmbunătățit: Olanda (A1), Coreea de Sud (A2), Taiwan (A2), Singapore (A2) și Hong Kong (A2). Grecia a beneficiat de revenirea încrederii consumatorilor și a companiilor, trecând din categoria C (risc ridicat) în B (risc destul de ridicat).

În ciuda faptului că riscul politic rămâne ridicat, Coface a îmbunătățit evaluările pentru Ucraina (în prezent C), Moldova (C) și Georgia (B) care se bucură de o bună creștere în urma revigorării din Rusia și a redresării clare din Europa. Kazahstan (B) beneficiază de o creștere a producției petrolului și a investițiilor publice legate de proiectul Chinei „Noul Drum al Mătăsii”.

În 2018, creșterea globală ar putea atinge un vârf (Coface prognozează +3,2%). În țările emergente, se așteaptă ca redresarea să fie mai solidă (cu o creștere de 4,6%, potrivit Coface) și, mai presus de toate, mai sincronizată. În țările avansate, tendința descendentă a insolvențelor continuă, dar începe să-și piardă forța (scăderea previzionată este de doar 1,8% în 2018, după o scădere de 6% în 2017), deoarece multe țări au revenit deja la nivelurile lor de dinaintea crizei economice. Regatul Unit al Marii Britanii va înregistra o creștere a insolvențelor (în urcare cu 10%, potrivit Coface), într-un context de incertitudini politice persistente.

Trei riscuri majore în 2018

Această îmbunătățire nu va fi lipsită de riscuri. Coface avertizează cu privire la trei riscuri majore:

1. Constrângeri mai mari legate de aprovizionare în economiile avansate

Din a doua jumătate, problema supraîncălzirii va fi deosebit de relevantă pentru companiile din țările avansate. Nivelurile șomajului care au atins un minim istoric în Germania, Statele Unite și Europa Centrală indică faptul că societățile sunt aproape de capacitatea lor maximă de producție. Această problemă legată de aprovizionare este împărtășită și de companiile franceze, care se confruntă în mod paradoxal cu un deficit al forței de muncă în ciuda nivelurilor ridicate de șomaj care le-ar putea limita creșterea.

2. Riscul bancar este în continuare prezent în China

Ascunse temporar în 2016 și 2017 ca urmare a investițiilor publice, slăbiciunile structurale din economia chineză ies din nou la suprafață: supracapacitatea din industria oțelului și creșterea datoriilor corporative sub formă de credit bancar și sistem bancar paralel. În acest context, riscul bancar crește semnificativ, în special pentru băncile de dimensiuni mici și mijlocii.

3. Riscul politic sub supraveghere în contextul unui calendar electoral încărcat

Reapariția riscului politic nu poate fi eliminată în 2018. Frustrările sociale sunt încă mari în țările emergente la începutul unui an electoral aglomerat și sunt însoțite de niveluri ridicate ale indicelui de risc legat de tulburări sociale previzionate de Coface în Iran (71%), Liban (65%), Rusia (64%), Algeria, Brazilia și Mexic (61% fiecare). În Orientul Mijlociu, acest risc este exacerbat de volatilitatea prețurilor petrolului. Arabia Saudită este de asemenea marcată de un nivel ridicat de risc în acest sens (scor de 65%), iar Coface a retrogradat evaluarea țării la C.

4. Mai multe sectoare își revin, cu excepția industriei auto din Regatul Unit

Pentru a oferi companiilor o înțelegere încă și mai profundă și completă a riscurilor globale, Coface evaluează în prezent riscurile de credit a 13 sectoare de activitate din 24 de țări reprezentând aproape 85% din PIB-ul global.

Anul 2018 începe cu revizuiri ale evaluărilor pentru 18 sectoare, dintre care 15 sunt pozitive. Sectorul metalurgic are cele mai bune vești ca urmare a revenirii prețurilor la metale. Riscul nu mai este considerat „foarte ridicat”, ci „ridicat” în Italia, India și Turcia și „mediu” în Olanda. Sectorul energetic își revine în Canada (acum „risc ridicat”) și în Statele Unite („risc mediu”) în conformitate cu o creștere a producției și prețurilor. În Franța, evaluarea sectorului construcțiilor a fost revizuită pentru a doua oară în nouă luni și acum este „risc scăzut”.

Industria auto din Marea Britanie nu ține pasul cu restul Europei Occidentale. Primele semne negative ale riscului unui viitor Brexit dur – investiții, producție și vânzări reduse cauzate de o scădere a încrederii gospodăriilor și investitorilor explică retrogradarea sectorului la „risc ridicat”.

Evaluările realizate de Coface la nivel de țară (160 de țări) sunt clasate pe o scară de 8 niveluri, în ordinea ascendentă a riscului: A1 (risc foarte scăzut), A2 (risc scăzut), A3 (risc acceptabil), A4 (risc semnificativ), C (risc ridicat), D (risc foarte ridicat) și E (risc extrem).
Evaluările sectoriale realizate de Coface (13 sectoare în 6 regiuni geografice, 24 de țări reprezentând aproape 85% din PIB-ul mondial) sunt clasificate pe patru niveluri: risc scăzut, risc mediu, risc ridicat și risc foarte ridicat.

Grupul Coface, lider mondial în asigurările de credit, oferă unui număr de 50.000 de companii din întreaga lume soluții de protejare împotriva riscului financiar de neplată a clienților proprii, atât pe piața internă, cât și pentru export. Grupul, care își propune să fie cel mai agil asigurator de credite la nivel mondial în industrie, este prezent în 100 de țări, are 4.300 de angajați și o cifră de afaceri consolidată de 1.411 MLD EUR în 2016.

Coface publică evaluările sale de risc de țară, pe baza cunoștințelor sale unice asupra comportamentului de plată al companiilor și pe baza expertizei celor 660 de underwriter-i ai săi și analiști de credit, situați aproape de clienți și de debitori.

Conferința de Risc de Țară 2018 – Conferinta-presa-Coface-Romania-07.02.2018




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *