Cosmetic Plant estimează o cifră de afaceri de cca. 12,2 milioane lei până la finalul acestui an, în creștere cu 10% față de 2017

Cu peste 1,2 milioane de produse comercializate în 2017, Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de aprox. 11,1 milioane lei (2,4 mil euro) și își propune ca, la finalul acestui an, să depășească 12,2 milioane lei (2,6 mil euro).

Potrivit estimărilor reprezentanților companiei, creșterea afacerilor Cosmetic Plant va fi de aproximativ 10% în 2018, comparativ cu anul anterior, menținându-se, astfel, trendul ascendent din ultimii ani.

„Numărul produselor comercializate în anul 2017, dar și cifra de afaceri realizată ne demonstrează încă o dată că business-ul nostru are o evoluție firească ce se datorează creșterii notorietății brandului Cosmetic Plant atât pe piața tradițională, cât și în retailul modern, unde continuăm listările produselor noastre la noi parteneri, respectiv lărgim sortimentația de produse la partenerii existenți” afirmă Susana Laszlo, Director General al Cosmetic Plant.

Produsele destinate sezonului cald, populare în rândul românilor

Una dintre cele mai mari creșteri din ultimii doi ani a fost înregistrată de produsele de protecție solară și cele de îngrijire după plajă, vânzările acestora crescând cu aproape 80% în această perioadă. De altfel, în sezonul de vară al anului trecut (iulie – august 2017), ponderea vânzării produselor pentru plajă a reprezentat cca. 35% din totalul vânzărilor companiei. Cele mai solicitate produse din această categorie au fost soluțiile pentru plajă din gama COCOS, pe bază de ulei de cocos bio și cele din gama OLIV, pe bază de ulei de măsline.

Printre motivele care au dus la creșterea acestei categorii de produse, compania subliniază orientarea clienților către produse bazate pe ingrediente naturale și rețete moderne, fără parabeni, dar și condițiile meteorologice din ultimii ani care impun o protecție ridicată împotriva razelor tot mai puternice ale soarelui.

De asemenea, Cosmetic Plant se numără printre primii producători autohtoni de cosmetice care pune accent pe producerea și comercializarea produselor vegane, adică produse care nu conțin ingrediente de origine animală.

“Un segment tot mai mare de consumatori este interesat de produse cosmetice vegane și ne bucură faptul că putem să satisfacem nevoile acestora, întrucât aproape 90% dintre produsele gamei pentru protecție solară sunt vegane. Am fost atenți la acest aspect și în cazul celor mai recent lansate game – Vitamin C Plus și Body. Astfel, toate produsele gamei Vitamin C Plus sunt vegane, iar în cazul gamei Body, 4 dintre cele 10 produse sunt și ele vegane”, completează reprezentanta companiei.

Cosmetic Plant se alătură Fundației Renașterea în lupta împotriva cancerului la sân

De curând, Cosmetic Plant a lansat gama Vitamin C Plus, ce are la bază vitamina C Tetra – o formă inovativă, extrem de stabilă și eficientă a vitaminei C clasice – și uleiul esențial de portocale. Odată cu lansarea noii game, compania a anunțat și un parteneriat cu Fundația Renașterea, prin care sprijină lupta pentru combaterea cancerului la sân. Astfel, timp de un an, Cosmetic Plant va dona câte 1 leu pentru fiecare produs vândut din noua gamă, bani ce urmează a fi folosiți pentru finanțarea proiectului Unitatea Mobilă de Diagnostic.

„Încă de la înființarea companiei, principala noastră grijă a fost femeia de pretutindeni, astfel că decizia de a susține Fundația Renașterea în lupta împotriva cancerului la sân a fost una naturală. Misiunea lor de educare a populației privind importanța adoptării unui stil de viață sănătos și efectuarea unor controale regulate este respectabilă, iar noi rezonăm în totalitate cu aceasta”, a afirmat Susana Laszlo.

Gama Vitamin C Plus cuprinde șase produse de bază, printre care trei creme antirid de zi diferențiate pentru categoriile de vârstă 30+, 40+ și 50+, un ser antirid forte pentru zi și noapte, un ser antirid concentrat de noapte cu textură uleioasă și o apă micelară.

 

Cosmetic Plant este unul dintre cei mai cunoscuţi producători de produse cosmetice din România. Afacere de familie înființată în 1991 la Cluj-Napoca, compania a adus în prim-plan calitatea produselor fabricate. Farmacista Ileana Mester, fondatoarea Cosmetic Plant, cu o experiență de peste 20 de ani în cosmetologie, a crezut în puterea pe care natura o poate conferi științei și a mizat pe folosirea ingredientelor naturale în toate produsele sale.

Recunoscută și la nivel internaţional, Cosmetic Plant a urcat în ultimii 4 ani pe podiumul World Quality Selections, cel mai important concurs internațional de calitate a produsului din lume organizat de către Monde Selection, Bruxelles. În 2015, Crema antirid de zi BIOLIV ANTIAGING a obținut Trofeul Internațional al Înaltei Calități (International High Quality Trophy) și, pentru al treilea an consecutiv (2013, 2014 şi 2015), marele premiu Grand Gold Award. De asemenea, Crema GreenStem antiaging de zi matifiantă a câștigat, în 2014 şi 2015, distincția Gold Award.

Compania este prezentă la nivel național în rețelele Auchan, Cora – România Hypermarche, Carrefour, DM DrogerieMarkt, Profi, farmaciile Catena și Remedia, diverse farmacii independente, Plafar și alte magazine naturiste din țară. Produsele companiei sunt prezente şi pe plan extern în țări precum  Ungaria, Iordania, Liban, Republica Moldova, Grecia, Portugalia, Spania, Franța, Cipru etc.

În prezent, portofoliul Cosmetic Plant include peste 120 produse împărțite în 18 game sortimentale grupate în funcție de ingredientul activ principal (gălbenele, cătină, ulei de măsline, Q10 + ceai verde, ulei de argan etc.) sau de utilizarea produsului (protecție solară, anticelulită, îngrijirea părului).




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *