Search
Duminica 25 August 2019
  • :
  • :

EY, venituri globale record în 2016

La nivel global, veniturile EY au înregistrat o creștere de 9% în monedă locală în anul fiscal 2016 (care s-a încheiat pe 30 iunie 2016), comparativ cu anul fiscal precedent. Pentru aceeași perioadă, veniturile EY România au crescut cu 15%.

”Rata de creștere susținută din ultimii ani este rezultatul calității și al valorii pe care oamenii noștri le aduc în piață. Investițiile importante pe care le-am făcut în echipa noastră și în noile tehnologii ne-au permis să răspundem cerințelor unui mediu de business dinamic”, a declarat Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.

Toate liniile de servicii EY de la nivel internațional au marcat o creștere solidă în anul financiar 2016: serviciile de audit au crescut cu 4,8%; asistența în afaceri cu 13,1%; consultanță fiscală cu 9,6% și serviciile de asistenţă în tranzacţii (TAS) cu 14,2%.

În linie cu strategia companiei de a se concentra pe inovație, firmele membre EY au făcut 26 de achiziții strategice în anul financiar 2016, care sunt în măsură să aducă în piață abilități și servicii profesionale extinse. Alianțele, inclusiv cele șapte noi acorduri semnate în anul financiar 2016, joacă de asemenea un rol important în facilitarea accesului organizației globale EY la produsele și competențele din piață. Alături de acestea, noua divizie globală EY dedicată problematicii inovării, înființată în anul financiar 2016, are misiunea de a asista companiile în integrarea și implementarea tehnologiilor de vârf din robotică și inteligență artificială. EY continuă, în același timp, programul său de investiții de 450 de milioane de dolari în dezvoltarea de servicii inovatoare privind calitatea auditului, aspect fundamental pentru încrederea investitorilor.

Creștere continuă în toate zonele geografice, în industrii și piețe cheie

Veniturile EY (29,6 miliarde de USD) au crescut în toate cele patru zone geografice în care activează: în cele două Americi cu 9,7%; în Europa, Orientul Mijlociu, India și Africa (EMEIA) cu 7,5%; în Asia-Pacific cu 12,5%, iar în Japonia cu 6,4%.

La nivelul piețelor emergente în care operează, EY a înregistrat, pentru al doilea an consecutiv, o creștere solidă, de două cifre. Creșterea totală a ajuns la 12,8% (devansând valoarea de 12,3% obținută în anul fiscal 2015), în pofida condițiilor economice dificile care au continuat să marcheze economiile din piețele cheie.

Cele mai bune rezultate au fost înregistrate în India (18,4%), China (14,6%) și Brazilia (12%), în condițiile în care firma EY asociată din Brazilia a fost unul dintre sponsorii Jocurilor Olimpice de la Rio din 2016 și a fost furnizorul oficial de servicii profesionale pentru Comitetul de Organizare al JO de la Rio.

Cele mai solide creșteri ale veniturilor EY au fost înregistrate în cinci sectoare cheie. Creșterea de două cifre înregistrată de industria bancară, piețele de capital și sectorul asigurărilor a avut la bază o cerere puternică pentru servicii suport destinate schimbărilor de reglementare, securitate cibernetică, transformare digitală și tehnologie financiară.

În sectorul tehnologic, cele mai mari venituri au fost înregistrate de serviciile pentru fuziuni și achiziții, urmate de serviciile pentru procese de transformare impuse de tehnologiile emergente inovatoare și de creșterea solicitărilor clienților pentru servicii suport pentru economie partajată.

Creșterea înregistrată în sectoarele de sănătate și de sectorul guvernamental și de servicii publice a avut la bază serviciile suport pentru transformare și reglementare, precum și noi angajamente în domenii cum ar fi robotica sau analiza de date.

Cel mai atractiv angajator din domeniul serviciilor profesionale

În anul fiscal 2015-2016, EY a investit peste 500 de milioane USD în formarea propriilor echipe, înregistrând aproape 12 milioane de ore alocate procesului de învățare pentru propriii angajați, ceea ce înseamnă o creștere de 3 milioane de ore comparativ cu perioada similară precedentă.

EY a fost votat cel mai atractiv angajator din domeniul serviciilor profesionale din întreaga lume. De asemenea, EY se înscrie în top trei cei mai atractivi angajatori la nivel global, în clasamentul anual Universum – World’s Most Attractive Employer. Compania a fost recunoscută ca una dintre cele mai bune multinaționale din lume care oferă un mediu de lucru plăcut.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *