Search
Luni 20 Ianuarie 2020
  • :
  • :

Importanţa administrării probelor în arbitraj

Importanţa administrării probelor în arbitrajul coAlina-Cobuzmercial internaţional

Examinarea şi cross-examinarea martorilor

de Dr. Alina Mioara Cobuz Băgnaru, Avocat – Membru în Baroul Bucureşti

Arbitrajul a trebuit să admită că avocaţii nu sunt indispensabili în sistemul de soluţionare a diferendelor, în faţa aspectelor tehnice. În cazul diferendelor mai mari, în special în sectorul construcţiilor şi a proiectelor de infrastructură, părţile au tendinţa de a alege un arbitru, care pe parcursul procedurii este asistat de martori experţi, iar rolul expertului reflectă în mare parte rolul acestuia în procedura în instanţă, însă toate aceste aspecte trebuie controlate de către avocaţi.

Pentru evitarea situaţiei în care experţii parte încearcă să consolideze poziţia uneia dintre părţi, dar şi în scopul reducerii costurilor şi a stopării acestor lupte antagoniste, Tribunalul Arbitral poate recomanda parţilor să utilizeze experţii numiţi de Tribunal, spre deosebire de experţii numiţi de părţi. Este o abordare care prezintă avantajul neutralităţii, în raport cu sistemul de numire a experţilor de către părţi. De exemplu, atât în sistemul românesc cât şi în sistemul francez, un expert numit de instanţă se alege dintr-o listă limitată de „experţi aprobaţi/acreditaţi” atunci când devine clară necesitatea numirii unui expert în dispută.

Precizăm că, mai multe Regulamente de Arbitraj au introdus în regulamentele lor posibilitatea numirii experţilor, de către Tribunalului Arbitral. Menţionăm cu titlu de exemplu: Regulamentul de Arbitraj ICC; Regulamentul de Arbitraj Internaţional AAA; Regulamentul de Arbitraj LCIA şi Regulamentul de Arbitraj Uncitral. Conform Legii model şi a Regulamentelor instituţionale citate anterior, părţile pot avea îndoieli asupra unui expert numit de tribunal în cadrul unei audieri, dacă există dovezi în acest sens.

În 2015 a intrat în vigoare noul Regulament de Expertiză al Camerei Internaționale de Comerț care a înlocuit vechiul Regulament de Expertiză – din anul 2003, acest regulament având menirea de a clarifica şi de a ajuta companiile, judecătorii, arbitrii şi alte părţi care utilizează serviciile unui expert, să rezolve disputele transfrontaliere[1].

Foto: http://www.sussmanadr.com

Foto: http://www.sussmanadr.com

ICC a utilizat Regulamentul de Expertiză în peste 350 de cazuri în ultimii 12 ani, cazuri în care s-au utilizat experţi din toate domeniile, de la sectorul alimentar la cel financiar, sectorul construcţiilor, cel energetic, sau al transporturilor. Aceste servicii au fost solicitate de către părţi din peste 50 de ţări.

Regulamentul IBA privind administrarea probelor în arbitrajul comercial internaţional („Regulile IBA”) promovează în mod activ utilizarea expertului numit de părţi, dar propune o procedură care la prima vedere pare improbabil să aibă drept rezultat economisiri substanţiale de cost, din moment ce permite posibilitatea rapoartelor de expertiză ale experţilor numiţi de părţi, în dreptul la replică.[2]

În privinţa codului deontologic al experţilor, Judecătorul englez Justice Cresswell la începutul anilor 1990 a căutat să găsească soluţii la aceste probleme, în baza opiniilor juridice din speţele anterioare. Acest cod este stabilit în Ikarian Reefer[3] şi este o declaraţie clasică de bună practică pentru experţi, în mod egal aplicabilă arbitrajului. Conţinutul acesteia ar putea face parte din termenii de referinţă ai unui expert şi ar putea fi inclus într-un ordin procedural.

În privinţa modului de abordare al unui diferend privind investiţiile străine din perspectiva probatoriului[4]

  • Procedura derulării dezbaterilor orale se stabilește după terminarea procedurii scrise de către părți, împreună cu tribunalul arbitral, existând posibilitatea teleconferinț
  • În raport de complexitatea cazului se stabilește durata audierilor, uzual între 3 și 5 zile a câte 8 ore în fiecare zi. Împărțirea timpului global între cele două părți în cote egale, alocarea timpilor aferenți fiecărui capăt de cerere ce includ timpii necesari pentru prezentarea dovezilor şi audierea martorilor, în cazul audierii încrucișate timpii se stabilesc pentru fiecare parte. În situația depășirii timpilor conveniți inițial ei se deduc din timpii alocați susținerilor ce urmează. În caz de economisire, ei se adaugă la timpii aferenți susținerilor ulterioare.
  • Nu există o practică unitară a tribunalelor arbitrale privind dezbaterile orale. Tribunalul poate decide dacă audierea martorilor și a experților se face separat de susținerea pledoariilor finale ori, dacă audierea lor are loc în cadrul pledoariilor finale. Avocații trebuie să fie pregătiți pentru oricare dintre variante și trebuie să conducă foarte exact audierea martorilor și a experților pentru a nu consuma timp suplimentar.
  • În procedura ICSID dezbaterile sunt înregistrate și la sfârșitul fiecărei zile de dezbatere, părților li se predă câte o copie cu transcrierea dezbaterilor, în care sunt menționați timpii consumați de fiecare parte.
  • Orice intervenţie se cronometrează. În raport de timpul alocat și de nevoile efective, se poate recurge la tactica obligării adversarului să consume din timpul alocat pentru susținerile proprii prin intervenții pe procedură, pentru ca acesta să nu-și poată susțină integral pledoariile.
  • Nu există timpul necesar pentru prezentarea integrală a memoriului. Pledoariile se rezumă la prezentarea elementelor esențiale, împreună cu practica relevantă.
  • Aceste comentarii vizează dezbaterile orale aferente acțiunii în răspundere. Pentru acțiunea în despăgubiri, dezbaterile sunt mult mai tehnice, sunt purtate în principal de experții părților și vizează raportul de expertiză pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.

În loc de concluzii, apreciem că lupta experţilor şi încrucişarea săbiilor din poziţii consolidate nu reprezintă calea cea mai eficientă de localizare a adevărului în materii ştiinţifice şi tehnice complexe, în care tribunalul are nevoie de asistenţă. Totuşi, există o gamă largă de instrumente şi de tehnici puse la dispoziţia arbitrilor, care să îi asiste în căutarea adevărului, în materiile invocate anterior şi nu numai. Totuşi, ar fi nerealist să se sugereze că aceste instrumente nu pot fi sabotate de intenţia avocatului uneia dintre părţi, de a stârni derută privind chestiunile, astfel căutând obţinerea avantajului strategic.

Într-un astfel de caz, arbitrul ar trebui să clarifice că se aşteaptă cooperare şi că o conduită tactică având drept scop deraierea procesului, în tehnici inutile de tergiversare, trebuie penalizată sub aspectul costurilor.

Notă:

Textul face parte din prezentarea susţinută în cadrul Conferinţei internaţionale „Challenges of Doing Business in the Global Economy” III „Lumea afacerilor şi arbitrajul comercial international”, care a avut loc pe data de 22 mai 2015 în Bucureşti.

[1] Noul Regulament de Expertiza ICC intrat in vigoare in anul 2015 si inlocuieste vechiul Regulament de Expertiza ICC din 2003, acest Regulament se regaseste in limbile Engleza, Franceza si Spaniola.

[2] Art. 6 – Experţii numiţi de părţi

[3] National Justice Compania Naviera SA v. Prudential Assurance Company Ltd (Ikarian Reefer) (1993) 2 Lloyd’s Rep, p. 68

[4] 14 noiembrie 2013 Doru BĂJAN, www.juridice.ro




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *