Search
Joi 18 Iulie 2019
  • :
  • :

KPMG este lider pe piața tranzacțiilor în România și la nivel global

În 2016, KPMG a fost recunoscută de Thomson Reuters și Bloomberg drept liderul pieței globale de servicii M&A pentru întreprinderile mici și mijlocii dintre firmele Big Four și M&A boutique.

Conform Thomson Reuters Mid-Market M&A Review, KPMG este lider de piață în domeniul M&A în anul 2016 cu 432 de tranzacții anunțate și finalizate, cu valori de până la 500 de milioane de dolari. În plus, KPMG și-a păstrat poziția de lider în European Involvement Mid-Market Rankings, cu 321 de tranzacții, și în Eastern Europe Involvement Mid-Market Rankings, cu 33 de tranzacții.

Bloomberg M&A Advisory League Tables plasează KPMG în fruntea pieței globale de servicii M&A pentru întreprinderile mici și mijlocii (tranzacții de până la 50 de milioane de dolari) cu 245 de tranzacții și o valoare totală de 1,2 miliarde de dolari conform valorilor tranzactiilor anuntate. În Global Private Equity Mid-Market Rankings, KPMG ocupă prima poziție în ceea ce privește tranzacțiile cu valori de până la 50 milioane de dolari, cu 81 de tranzacții în valoare de 378 de milioane de dolari.

În România, KPMG Deal Advisory rămâne lider de piață în ceea ce privește numărul de tranzacții finalizate, potrivit DealWatch M&A League Board din 2016. Cele 10 tranzacții finalizate în 2016 includ companii dintr-o gamă largă de industrii precum: energie, telecomunicații, afaceri imobiliare, industria prelucrătoare și online.

Bogdan Văduva, partener KPMG Deal Advisory, liderul departamentului de M&A în România, declară:

“Suntem mândri că firma KPMG a fost recunoscută lider în domeniul M&A, atât la nivel global, cât și local. Această recunoaștere reflectă modul în care munca în echipă pe mai multe platforme pentru a oferi servicii de calitate îi ajută pe clienți să se adapteze provocărilor și nevoilor create de condițiile de piață tot mai complexe.

Suntem pregătiți să menținem aceste standarde înalte în anii următori, mai ales că există indicii că activitatea M&A din Europa are o tendință ascendentă.”

KPMG România are un istoric foarte bun în ceea ce privește generarea de valoare prin tranzacții, cu o abordare integrată în prestarea de servicii complexe și de calitate pentru organizații, inclusiv asistență în tranzacții, evaluare și due dilligence. KPMG România este recunoscută ca un important centru M&A, oferind servicii specifice industriei pentru a satisface nevoile clienților și facilitând contactul direct și imediat cu decidenții implicați în tranzacțiile potențiale.

Bogdan Văduva continuă:

“Am dobândit o amplă experiență în vânzarea către companii locale sau străine în 2016. Există oportunități majore în România în 2017, datorită interesului crescut al întreprinzătorilor locali, fondurilor de investiții și jucătorilor strategici. Consider că România a devenit o piață mai interesantă din punct de vedere economic.”

Despre KPMG

KPMG este rețeaua globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanță fiscală și în domeniul afacerilor. Ne desfășurăm activitatea în 152 de țări și avem 189.000 de profesioniști în firmele membre din întreaga lume. Societățile independente membre ale rețelei KPMG sunt afiliate la KPMG International Cooperative (‘KPMG International’), o entitate elvețiană. Fiecare societate KPMG este din punct de vedere legal o entitate separată și distinctă și se descrie ca atare.

În România și Republica Moldova, KPMG își desfășoară activitatea în cadrul celor șase birouri din București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara și Chișinău.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *