Search
Miercuri 21 August 2019
  • :
  • :

MasterCard a susţinut Olimpiada Micilor Bancheri

MasterCard a susținut cea de-a treia ediție a Olimpiadei Micilor Bancheri, la care au participat peste 4.000 de elevi din toată ţara, oferind un premiu special pentru Cel mai inovator proiect educațional, în cadrul ceremoniei de premiere ce a avut loc vineri, 6 mai. Olimpiada Micilor Bancheri este un concurs ce vizează evaluarea nivelului cunoștințelor copiilor la disciplina opțională de educație financiară. În cei trei ani de la introducerea disciplinei opționale, peste 112.000 copii din ciclul de învățământ primar din aproape toate județele țării au beneficiat de cursurile de educație financiară.

Cea de-a treia ediție a Olimpiadei Micilor Bancheri a demarat la începutul lunii martie, când elevi din 26 județe ale țării și din municipiul București au susținut o probă scrisă de verificare a cunoștințelor de educație financiară. După această primă probă, primii trei elevi cu punctajul cel mai ridicat din fiecare din cele 75 de școli participante, au fost admişi în etapa următoare a competiției, unde și-au putut testa creativitatea, utilizând machete, fotografii, desene, colaje etc. pentru elaborarea propriilor proiecte de educație financiară.

Micii Bancheri Olimpici

Cele mai interesante 120 proiecte au fost selectate pentru a participa la etapa finală, care s-a derulat vineri, 6 mai, constând într-o probă scrisă de departajare, în urma căreia au fost aleși 15 câștigători, premiaţi în cadrul unei festivităţi care a avut loc la Banca Naţională a României. Înainte de a lua parte la festivitatea de premiere, micii bancheri au vizitat sediul MasterCard, unde au descoperit, într-un mod interactiv, rolul cardului, modul în care se folosește un card și beneficiile utilizării acestuia ca metodă de plată.

„Educația financiară are un rol esențial pentru MasterCard, motiv pentru care ne-am implicat întotdeauna în inițiative dedicate acestei zone. Este al doilea an consecutiv în care acordăm premiul pentru inovație, un subiect atât de apropiat de valorile și strategia MasterCard. Am așteptat cu interes să vedem ce ne vor pregăti copiii, după ediția de anul trecut, și suntem foarte mândri să vedem că adulții de mâine au deja reperele ce ne permit să fim optimiști cu privire la dezvoltarea unei atitudini responsabile financiar, educate și bine informate” a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager pentru România în cadrul MasterCard.

Micii Bancheri Olimpici la sediul MasterCard

Premiul special pentru inovaţie din partea MasterCard a fost acordat proiectului „Băncile de lângă şcoala mea”, dezvoltat de elevii clasei a III-a din cadrul Colegiului Naţional „Ferdinand I” din Bacău, coordonat de Prof. Înv. Primar Antonina Gheorghiu. Proiectul a fost structurat pe mai multe componente – aplicarea unui sondaj de opinie cu privire la criteriile de selecţie ale unei bănci din perspectiva familiei, o serie de interviuri cu băncile şi realizarea unor operaţiuni precum schimb valutar sau plata unei facturi la ATM, cât și realizarea unor exponate grafice ilustrând diverse concepte de educaţie financiară. Proiectul a inclus, de asemenea, o componentă de responsabilitate socială, elevii Colegiului Național „Ferdinand I” punând în vânzare produse artizanale realizate în parteneriat cu copiii de la Centrul „Henry Coandă” din Bacău, banii obţinuţi fiind donaţi către centru.

Organizată de Asociaţia pentru Promovarea Perfomanţei în Educaţie, Revista Cutezătorii şi Univesitatea din Bucureşti şi sprijinită de Banca Naţională a României, Olimpiada Micilor Bancheri face parte din proiectul de introducere şi promovare la nivelul învăţământului primar a disciplinei opţionale „Educaţie financiară”, de către Banca Naţională a României, în colaborare cu Ministerul Educaţiei.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *