Search
Miercuri 25 Aprilie 2018
  • :
  • :

Mușat & Asociații alături de fondul de investiții Penta Investments în cea mai mare tranzacție a anului 2017 din industria farmaceutică

Casa de avocatură Mușat & Asociații a oferit consultanță fondului de investiții Penta Investments în procesul de achiziție a grupului farmaceutic A&D Pharma, de către lanțul internațional de farmacii Dr.Max.

Tranzacția, a cărei valoare nu a fost dezvăluită de părțile implicate, va fi finalizată după aprobarea Consiliului Concurenței.

Echipa Mușat & Asociații implicată în proiect a fost coordonată de dl. Gheorghe Mușat, Senior Partner, secondat de Răzvan Stoicescu, Partner și Adrian Danciu, Senior Associate. În ceea ce privește componenta de concurență și life sciences a tranzacției, echipa a fost coordonată de Paul Buta, Partner. Din echipă au făcut parte Dan Minoiu, Manuela Lupeanu și Răzvan Pele, Managing Associates în cadrul casei de avocatură Mușat & Asociații.

Josef Zíma, M&A Manager Dr. Max a declarat: “Tranzacția a beneficiat în mod real de calitatea serviciilor juridice oferite de Mușat & Asociații, iar echipa, din componența căreia îi menționăm pe Răzvan Stoicescu și Adrian Danciu, a dovedit rigurozitate, putere de muncă și gândire constructivă pe întreg parcursul procesului.”

“Suntem onorați că am fost alături de Penta Investments în această tranzacție care consolidează poziția grupului Dr.Max ca lider pe piața farmaceutică și îi mulțumumim clientului nostru pentru încrederea acordată”, a declarat dl. Gheorghe Mușat, Senior Partner în cadrul casei de avocatură Mușat & Asociații și coordonatorul tranzacției.

Grupul Farmaceutic Dr.Max operează, în prezent, peste 1300 de farmacii în Europa Centrală și de Est și este deţinut de Penta Investments, un fond de investiţii din Europa Centrală fondat în anul 1994. Pe lângă sectorul de sănătate, fondul desfăşoară şi activităţi de servicii financiare, producţie, retail, dezvoltare imobiliară şi mass-media.
_
MUȘAT & ASOCIAȚII este una dintre primele case de avocatură înființate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 16 parteneri și peste 100 de avocati și consilieri, MUȘAT & ASOCIAȚII acordă servicii de consultanță în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziții, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurență, drept societar, telecomunicații & IT, dreptul muncii, fiscalitate, piețe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.

MUȘAT & ASOCIAȚII este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din Romania, iar publicațiile internaționale de specialitate (Chambers & Partners, International Financial Law Review, Legal 500 etc.) recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieței avocațiale, mulți dintre avocații firmei fiind la rândul lor nominalizați de aceste publicații ca facând parte din elita avocaturii de business din România.

În 2015, MUȘAT & ASOCIAȚII a câștigat premiul “Firma de avocatură a anului în Romania”, distincție acordată anual de reputata publicație britanică “The Lawyer” firmelor de avocați din Europa care au obținut performanțe deosebite în anul de referință.

În anul 2013, MUȘAT & ASOCIAȚII a fost desemnată „Casa de avocatură a anului în Romania”, de către International Financial Law Review, fiind pentru a doua oară când Mușat & Asociații își adjudecă acest valoros premiu, dupa distincția primită în 2011, anul în care Romania a fost inclusă pentru prima dată în lista țărilor nominalizate pentru premiile International Financial Law Review (IFLR).

De asemenea, în 2012, MUȘAT & ASOCIAȚII a fost recompensată cu premiul Gold Award la categoria „Cea mai bună casă de avocatură din Europa Centrală și de Est”, distincție acordată de International Legal Alliance Summit & Awards 2012, pentru rezultatele excelente înregistrate în România de echipa de avocați Mușat & Asociații, în ceea ce privește evoluția portofoliului de mandate în practica de fuziuni & achiziții și strategia de management adoptată.

Totodată, renumita publicație Chambers Europe a decernat firmei MUȘAT & ASOCIAȚII trofeul „Romanian Law Firm of the Year”, pentru casa de avocatură cu cele mai bune performanțe în Romania, în cadrul galei „Chambers Europe Awards for Excellence 2011”.

MUȘAT & ASOCIAȚII acordă, în mod regulat, consiliere juridică celor mai cunoscute și respectate corporații din România, inclusiv o treime din Top 100 și jumatate din Top 500 mari companii, precum și instituțiilor publice și financiare locale în tranzacții corporative și financiare sofisticate și în proceduri complexe de rezolvare a disputelor. Portofoliul firmei cuprinde peste 2.500 clienti, majoritatea din categoria investitorilor străini.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *