Search
Joi 16 Septembrie 2021
  • :
  • :

Nelegalitatea actelor administrative individuale

D3908-0034Nelegalitatea actelor administrative individuale şi a celor cu caracter normativ

de Cristina Stamboli, Senior Associate, Noerr

De foarte multe ori am fost întrebați în legătură cu posibilitățile legale de a ataca astfel de acte şi procedura aplicabilă. Însă, înainte de a analiza prevederile legale în vigoare în materia contenciosului administrativ, vă prezentăm un scurs istoric al evoluției legislației începând cu anul 1990 până în prezent.

Aspecte relevante în evoluția legislației în materia contenciosului administrativ

Prima reglementare legală în materie de contencios administrativ a fost Legea 29/1990, prin care orice persoană fizică sau juridică vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrative sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se putea adresa instanței competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. În ceea ce privește excepția de nelegalitate, acest incident procedural nu a fost expres reglementat decât mai târziu prin apariția Legii 554/2004 prin care a fost abrogată Legea 29/1990. Ce este important de reținut este că până la apariția legii 554/2004 care consacră în mod expres excepția de nelegalitate, acest incident procesual a fost o creație a jurisprudenței. Astfel, persoana care considera actul administrativ ilegal, invoca în apărarea sa excepția de nelegalitate, obligând astfel instanța, în temeiul principiului legalității după care se conduce, să soluționeze cauza şi să verifice legalitatea actului administrativ de autoritate a cărui nelegalitate era invocată. Cu privire la efectele admiterii excepției de nelegalitate, doctrina juridică a statuat că prin admiterea excepției de nelegalitate actul respectiv considerat nelegal nu este anulat, ci numai înlăturat de la soluționarea procesului şi considerat neopozabil, iar efectul ei este relativ, limitându-se numai la cazul dedus în instanță. În legătură cu acest ultim aspect, vom reveni în cuprinsul articolului, având în vedere că în prezent a intervenit o modificare legislativă în ceea ce privește opozabilitatea actelor administrative cu caracter administrativ anulate de o instanță.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii 554/2004 reglementarea excepției de nelegalitate a suferit două modificări. În prima formă a legii obiectul excepției de nelegalitate îl reprezentau atât actele administrative unilaterale cu caracter normativ cât şi cele cu caracter individual. Ulterior, prin modificările aduse prin legea 262/2007, art. 4 alin 1 menționa că obiect al excepției de nelegalitate îl fac doar actele administrative unilaterale cu caracter individual, însă alin 2 făcea referire la actele administrative unilaterale şi, în consecință, ÎCCJ a interpretat legea în sensul că pot fi atacate şi actele administrative cu caracter normativ. Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură Civilă prin Legea 76/2012, articolul 4 din Legea 554/2004 a fost modificat şi este în vigoare şi în prezent menționându-se în mod expres că nu pot face obiectul excepției de nelegalitate actele administrative unilaterale normative.

În concluzie, conform prevederilor actuale, pentru atacarea unui act administrativ cu caracter normativ partea vătămată are numai calea acțiunii directe, nefiind posibilă invocarea excepției de nelegalitate. Totodată, conform art. 11 alin 4, această acțiune este imprescriptibilă. În acest context, în mod natural apare întrebarea ce se poate face în cazul actului administrativ cu caracter normativ abrogat, care ne vatămă într-un drept sau interes legitim. Răspunsul la această întrebare vine din practica ÎCCJ, care, prin Decizia nr. 3324/2009, a statuat că abrogarea unui act administrativ normativ, după declanşarea controlului judecătoresc de legalitate, nu lipseşte de obiect acţiunea în contencios administrativ pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui.

Totodată, conform Deciziei ÎCCJ nr. 138/2013, efectele pe care actele administrative le-au produs în perioada de activitate nu sunt înlăturate prin evenimentul legislativ al abrogării, cu atât mai mult cu cât soluţionarea acţiunii de fond depinde de legalitatea actului respectiv. Totuși, în această speță era aplicabilă Legea 554/20004 în forma în care admitea invocarea nelegalității unui act administrativ cu caracter normativ pe calea excepției de nelegalitate, de aceea rămâne încă neclară situația introducerii unei acțiuni directe împotriva unui act administrativ cu caracter normativ abrogat la data introducerii acesteia.

Într-o altă speţă ÎCCJ a statuat că nu rămâne lipsită de interes excepţia de nelegalitate a unui act administrativ, chiar dacă acesta a fost abrogat, în măsura în care, până la momentul ieşirii din vigoare, acesta a produs efecte ce afectează interesul unei persoane, iar abrogarea nu are efecte asupra drepturilor recunoscute prin actul normativ anterior abrogării.

Spre deosebire de acțiunea în anulare a actului administrativ cu caracter normativ, în cazul unui act administrativ individual trebuie să ținem cont de termenul de prescripție de 6 luni şi de cel de decădere de 1 an.

Prima fază a procedurii contenciosului administrativ o reprezintă procedura prealabilă obligatorie, cunoscută în doctrina juridică ca “recurs grațios”. Această procedură a fost reglementată pentru a oferi persoanelor interesate alternativa rezolvării mai rapide, autoritatea putând să revină asupra actului contestat de reclamant. Acest subiect a fost atacat pentru neconstituționalitate, pe motiv că această procedură tergiversează soluționarea cauzei, îngrădind accesul la justiție, însă excepțiile invocate au fost respinse de Curtea Constituțională. Procedura prealabilă este obligatorie atât pentru actele administrative cu caracter individual cât şi pentru cele cu caracter normativ. Cu titlu de excepție, plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul în care instituția refuză nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Procedura în fața instanței de judecată

Instanța competentă

Introducerea acțiunii împotriva plângerilor prealabile se poate face doar în fața instanțelor de contencios administrativ, atât la domiciliul reclamantului cât și a pârâtului conform dispozițiilor speciale prevăzute de Art. 10 din Legea 554/2004 cu modificările ulterioare.

Termenul introducerii acțiunii

Ca și în cazul plângerii prealabile, introducerea acțiunii în fața instanței se poate face doar într-un anumit termen ce va curge diferit în funcție de natura actului administrativ.

Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

  1. data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii;
  2. data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, fără însă a se depăşi 1 an;
  3. data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

Pentru motive temeinice, cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. Legea nu definește noțiunea de “motive temeinice”, urmând ca interpretarea să fie făcută de instanță în funcție de împrejurările concrete ale speţei, raportându-se şi la cauzele de repunere în termen, de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției potrivit dreptului comun în materie.

Suspendarea actului administrativ

Un alt aspect important de reținut este faptul că, odată cu depunerea plângerii prealabile sau ulterior la momentul introducerii cererii în fața instanței, se poate solicita și suspendarea producerii de efecte juridice a actului ce se atacă. Suspendarea actului administrativ poate fi solicitată numai în fața instanței de judecată.

Soluțiile pe care le poate da instanța

Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns, poate solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei şi eventual reparații pentru daune morale.

Instanța soluționând cererea, poate după caz:

  • să anuleze în tot sau în parte actul administrativ;
  • să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ;
  • să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

În toate situațiile, instanța poate stabili la cererea părții interesate un termen de executare precum şi o amendă.

Obligația publicării

Un aspect important reglementat în premieră în actuala lege a contenciosului administrativ este obligația publicării în Monitorul Oficial a hotărârilor judecătorești definitive prin care este anulat în tot sau în parte un act administrative cu caracter administrativ, efectele acesteia fiind erga omnes. Astfel, se acoperă lacuna vechii reglementări, prin care, în aceste situații, anularea producea efecte inter partes, nefiind opozabilă părților care nu au fost în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *