Search
Vineri 26 Noiembrie 2021
  • :
  • :

Popescu & Asociații a câștigat pentru Transport Urban Sinaia procesul privind reorganizarea

Popescu & Asociații a reprezentat cu succes Consiliul Local Sinaia și compania ce asigură transportul terestru și pe cablu în stațiunea Sinaia, Transport Urban Sinaia, în cadrul procedurilor judiciare declanșate ca urmare a reorganizării activității de management a companiei din cursul anului 2017.

Derularea procedurii de reorganizare corporativă a companiei a fost supusă controlului jurisdicțional al instanțelor de judecată de către fostul management, revocat din funcție în urma unei hotărâri a Consiliului Local din anul 2017, se arată într-un comunicat al companiei de avocatură. Prin soluția definitivă, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a stabilit în mod corect interdicția administratorului de a contesta hotărârea asociaților privind revocarea mandatului de administrator ca fiind în mod categoric exprimată în lege.

„Corelativ acestei soluții au fost respinse cererile privind acordarea remunerației lunare actualizată cu indicele de inflație, a dobânzii legale, a daunelor morale, precum și a daunelor materiale solicitate de partea adversă, fiind astfel înlăturată obligația de plata stabilită în mod nejustificat în cuprinsul hotărârii de fond”, menționează docuemtnul citat.

„Soluția obținută în dosar reprezintă un precedent în ceea ce privește imposibilitatea administratorului de a ataca deciziile prin care i se revocă propriul mandat indiferent de natura juridică a actului prin care s-a adoptat această hotărâre. Cu alte cuvinte, chiar și în ipoteza în care mandatarul este revocat dintr-o funcție deținută în cadrul unei societăți comerciale cu capital integral de stat, iar revocarea sa din funcție este făcută prin intermediul unei hotărâri emise de o autoritate publică, sunt aplicabile cu prioritate dispozițiile Legii 31/1990 privind societățile comerciale”, se precizează în comunicat.

Echipa care a obținut decizia favorabilă clientului a fost coordonată de Andreea Mihalache, Senior Counsel și Ștefan-Cătălin Baiculescu, Senior Associate.

Popescu & Asociații și avocații săi activează în arii precum Litigii, Corporate/Fuziuni și Achiziții, Parteneriate Public-Privat și Achiziții Publice, Restructurare și Insolvență, Taxe și Dreptul Penal al Afacerilor.

Societatea a fost inclusă pe lista scurtă a Premiilor Benchmark Litigation pentru Firma de Avocatură a Anului în Litigii și de către Europa Property, publicația specializată în sectorul imobiliar comercial din Europa Centrală și de Sud-Est, la categoria Firma de Avocatură a Anului în România în Imobiliare în cadrul SEE Real Estate Awards, ediția a 15-a.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *