Search
Duminica 16 Iunie 2019
  • :
  • :

Radu Ionescu: PPP – De ce trebuie introduse garanții pentru finanțări

Radu-Ionescu,-managing-partAvocatul Radu Ionescu (foto), Managing Partner în cadrul casei de avocatură Ionescu și Sava, a spus, în cadrul unei conferințe pe teme de energie, că ideea de parteneriat public – privat (PPP) este foarte des vehiculată în spațiul public, însă are o aplicabilitate foarte redusă. Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine (care coordonează acum această activitate) are în acest moment publicate doar patru (4) astfel de proiecte demarate.

„Principala problemă în acest domeniu este finanțarea. PPP este un mecanism creat tocmai pentru acele proiecte de interes public pe care autoritățile responsabile nu le pot susține financiar, scop în care apelează la parteneri privați care să pună la dispoziție finanțarea necesară implementării proiectelor. Pe de altă parte, însă, în orice economie de piață, investițiile actorilor privați se bazează în primul rând pe finanțări, și nu pe surse proprii. Așa stând lucrurile, orice proiect de lege în acest domeniu ar trebui construit luând în calcul în primul rând punctul de vedere al finanțatorului unui asemenea proiect”, a declarat reprezentantul Casei de Avocatură Ionescu și Sava.

În opinia sa, PPP nu se dezvoltă în România nu pentru că nu ar exista interes al partenerilor privați – ci pentru ca aceștia nu pot convinge finanțatorii să se implice în astfel de proiecte. Iar cauza este cât se poate de simplă: cadrul legal nu oferă suficiente posibilități de garantare a finanțărilor acordate unor asemnea proiecte.

“Soluția, prin urmare, stă În crearea unor mecanisme care să convingă finanțatorii de potențialul beneficiu pe care îl pot obține prin implicarea în astfel de proiecte: acordarea în mod real a posibilității ca partenerul public să permită constituirea unor garanții asupra bunurilor aduse în proiect (desigur, în măsura în care nu fac parte din proprietatea publică, inalienabilă), constituirea unor scheme de garanții de stat pentru astfel de proiecte acolo unde importanța lor justifică astfel de măsuri, dar mai ales înțelegerea faptului că actorii privați – și implicit finanțatorii – nu vor fi atrași de PPP decât în măsura în care pot anticipa un beneficiu rezonabil din aceste proiecte”, opineaz[ reprezentanții Casei de Avocatură Ionescu și Sava.

Legea actuală privind parteneriatul public-privat datează din 2010 și urmează să fie înlocuită în scurt timp cu o lege nouă, inițiată de Guvern și aflată acum în proces legislativ la Senat.

Casa de Avocatură Ionescu și Sava a fost înființată în 2005 de o echipă de avocați cu experiență în cadrul unora dintre firmele de avocatură de renume din România. De la înființarea sa, Ionescu și Sava a asistat și continuă să asiste clienți de primă mărime cu activitate în domenii precum industria farmaceutică, auto, bănci și servicii financiare, dezvoltare imobiliară sau producție industrială. În portofoliul de clienți al Ionescu și Sava se regăsesc companii precum Mercedes-Benz, Novartis, Angelini, Grupo Lar. Ariile de expertiză ale echipei includ litigii, insolvență, drept fiscal, drept bancar, dreptul concurenței, fuziuni și achiziții.

 



Mircea Agrigoroaie este administratorul site-ului de concursuri de fotografie PxlShot.ro


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *