Cea mai recentă ediție a Legal 500: Europe, Middle East & Africa 2013 – unul dintre cele mai importante ghiduri juridice din lume, ce ierarhizează firmele de avocatură de top și cei mai importanți avocați de business – a inclus Reff & Asociații (R&A), firmă membră Deloitte Legal, în rândul celor mai importante societăți de profil din România, pentru al patrulea an la rând.
R&A este recomandată pentru performanțe deosebite în domeniul serviciilor bancare, financiare și piețe de capital (pe segmentul 2, second tier), imobiliar (second tier) și drept societar și M&A (segmentul 3 – third tier).
„Suntem foarte mulțumiți de aceste clasamente, ele plasându-ne în primele zece firme de avocatură cu activitate pe două dintre ariile noastre principale de expertiză”, spune Alexandru Reff (foto), Partener, Reff & Asociații (R&A). „Prezența societății noastre alături de rețele importante de avocați la nivel internațional și de cele mai puternice firme locale de profil corespunde colaborării pe care o avem cu acești colegi, în tranzacțiile pe care le asistăm”, a adăugat el.
Potrivit celei mai recente ediții Legal 500 EMEA, forța și calitatea serviciilor oferite de Reff & Asociații sunt caracterizate de promptitudine, orientare spre business/ buna cunoaștere a pieței, consultanță adaptată afacerilor, soliditatea echipei și raportul optim între calitatea asistenței oferite și onorarii. Clienții percep echipa de avocați ca fiind extrem de talentată și cu multă experiență, profesionistă și având o pregătire corespunzătoare, capabilă să coordoneze situații complexe și având abilități foarte bune de management.
Valoarea mandatelor administrate, anul trecut, de Reff & Asociații a depășit 1,3 miliarde de euro, pe fondul activității susținute în domenii precum fuziuni&achiziții, imobiliar, bancar, piețe de capital, energie și concurență.
În aceeași perioadă, societatea de avocați a contribuit la eforturile de consolidare a rețelei Deloitte Legal din care face parte și care, în prezent, este practica juridică integrată cu cea mai largă acoperire în Europa Centrală, respectiv a patra cea mai mare rețea din Europa continentală după numărul de avocați.
Reff & Asociații este firmă membră Deloitte Legal, o rețea de societăți de avocați ce colaborează cu Deloitte pe plan global, fiind integrată practicii multidisciplinare de servicii profesionale oferite de Deloitte. Avocații din cadrul Reff & Asociații au experiență în tranzacții complexe, adresând problematica juridică din perspectiva multidisciplinară și în considerarea bunelor practici internaționale. Apartenența la echipa multidisciplinară a Deloitte permite oferirea unor soluții complete la problemele clienților. Avocații Reff și Asociații oferă servicii la cel mai înalt nivel care se bazează atât pe experiența juridică, cât și pe utilizarea unor proceduri inovatoare. Implicarea constantă și substanțială din ultimii ani a avocaților de la Reff & Asociații în tranzacții de referință a contribuit la creșterea vizibilității și consolidarea poziției pe piața locală a serviciilor juridice, având ca rezultat o ascensiune în ghidurile juridice internaționale. Ediția 2013 a Legal 500, Europe, Middle East & Africa clasează Reff & Asociații printre cele mai importante case de avocatură și recomandă serviciile oferite de avocații acesteia pentru asistență în domeniile: financiar-bancar, drept corporatist și M&A, piețe de capital și imobiliar.

















