Search
Miercuri 14 Ianuarie 2026
  • :
  • :

România poate solicita mai repede Comisiei Europene rambursarea cheltuielilor făcute în cadrul proiectelor din POS Mediu

fonduriRomânia poate transmite documentele pentru rambursarea cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor majore finanțate din Programului Operațional Sectorial Mediu (POS Mediu) înainte de emiterea deciziei de aprobare de către Comisia Europeană. Această măsură pentru accelerarea absorbției fondurilor europene este reglementată de Hotărârea Guvernului privind modificarea HG nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, act normativ aprobat în ședința Guvernului României de miercuri, 24 iulie a.c.

Cheltuielile care vizează proiecte majore finanțate de la bugetul de stat, dar care nu au fost încă aprobate de Comisie, sunt considerate eligibile și vor fi rambursate din program după emiterea ordinului de aprobare. Până în prezent, Autoritatea de Management POS Mediu nu a avut nici un proiect major refuzat de către Comisie, în special datorită faptului că aceste proiecte sunt în prealabil discutate și agreate informal cu oficialii Comisiei Europene.

Tot în ședința din această săptămână, Guvernul României a aprobat Ordonanța privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru proiecte finanțate din POS Mediu. Ca urmare a promovării acestui act normativ urmează să fie suportate de la bugetul de stat corecțiile financiare aplicate:

–  în cazul contractelor de achiziție publică, a căror procedură de atribuire a fost inițiată înainte de data de 10 iunie 2011;
– în cazul contractelor de achiziție publică, a căror procedură de atribuire a fost inițiată după data de 10 iunie 2011, pentru care există înscrisă opinia „fără observații” de către UCVAP/CVAP;
– în cazul contractelor de achiziție publică a căror procedură de atribuire a fost inițiată începând cu data de 1 octombrie 2011, pentru care documentația de atribuire a fost evaluată și aprobată de ANRMAP.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *