Gabriel Resources ar putea cere despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari americani dacă Parlamentul va respinge proiectul de exploatare a aurului la Roșia Montana, a declarat miercuri directorul general al companiei, Jonathan Henry, într-un interviu pentru publicația canadiană The Globe and Mail.
“În cazul în care camera inferioară (a parlamentului) respinge proiectul, vom merge mai departe cu notificarea formală de litigiu comercial pentru multiple încălcari ale tratatelor internaționale de investiții pentru o sumă de până la 4 miliarde de dolari (U.S.)”, a afirmat Jonathan Henry . El a amenințat mai departe: “Cazul nostru este foarte puternic și vom face public faptul că efortul României de atragere a investițiilor străine va avea mult de suferit”.
Primul-ministru Victor Ponta a declarat, marți, că avocații companiei Gabriel Resources ar fi calculat despăgubiri de două miliarde de dolari, în contul investițiilor făcute în cadrul proiectului minier Roșia Montană. Ponta a precizat că licența de exploatare există încă din 1999-2000 și a adăugat că pierderile calculate de către companie sunt evaluări cuprinse în contractul cu RMGC.
”Există din 1999-2000 licență de exploatare pentru MinVest. În 2000 aceasta a fost transferată către Roșia Montană. De atunci s-au desfîșurat negocieri și discuții. (…) Suma respectivă este invocată în mai multe adrese oficiale de către companie, cuprinzând cheltuielile făcute până acum și pierderile comerciale. Sunt evaluări făcute de până la două miliarde de dolari”, a declarat Victor Ponta.
Acțiunile Gabriel Resources au închis marți la Toronto în scădere cu 4,41%, la 65 de cenți, pe un rulaj ridicat, după ce au pierdut luni peste jumătate din valoare.
Investitorii au tranzacționat marți 4,66 milioane de acțiuni Gabriel Resources, de trei ori mai puține față de rulajul record de luni, însă de câteva ori mai multe față de o ședință obișnuită de tranzacționare, când volumele sunt de ordinul câtorva sute de mii de titluri.
Cel mai ridicat preț atins vreodată de acțiunile Gabriel Resources este de 8,6 dolari canadieni, înregistrat în decembrie 2010.
Compania canadiană Gabriel Resources a anunțat, luni, într-un comunicat de presă, că își rezervă dreptul de a acționa statul român în judecată, pentru încălcarea tratatelor internaționale privind investițiile, dacă proiectul de lege promovat de Guvern este respins de Parlamentul României.















