Search
Miercuri 23 Iunie 2021
  • :
  • :

Tabără de vară pentru copiii defavorizați

Foto-Asociatia-Ana-si-CopiiAsociația “Ana și Copiii”, din București, a lansat campania “Alege și trimite un copil în tabără!”, în urma căreia peste o sută de copii, din comunitățile defavorizate, care au avut rezultate bune la școală, vor merge într-o tabără de vară.
Campania “Alege și trimite un copil în tabără!” este la cea de-a șasea ediție, se desfășoară pe pagina oficială a Asociației “Ana și Copiii” și poate fi accesată aici.
“Organizăm aceste tabere pentru că vrem să încurajăm și să răsplătim copiii pentru rezultatele lor bune la învățătură. Toți copiii provin din familii foarte sărace, care nu le pot oferi cele câteva zile de bucurie, atât de așteptate de micuți în fiecare an. Fără ajutorul nostru, pe ei îi așteaptă o vară lungă, fără amintiri frumoase.”, spune Mihaela Voivozeanu, Președintele Asociației “Ana și Copiii”.
Tabăra pentru copii va fi organizată în două serii de câte cincizeci de copii, în luna august. În funcție de fondurile strânse, numărul copiilor care vor merge în tabără va fi suplimentat. Costul pentru un copil este de 300 de lei, iar campania se va încheia în data de 10 iulie 2013.
Asociația “Ana și Copiii” este o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, care a luat naștere în anul 2007, având ca misiune prevenirea abandonului familial și școlar.
În prezent, Asociația “Ana și Copiii” oferă servicii unui număr de aproape 300 de copii, din 100 de familii din Bucuresti, Călărași, Giurgiu, Buzău și Prahova prin cele trei mari proiecte derulate: Centrul de Zi “Ana și Copiii, Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Copil și Părinți și Centrul pentru Dezvoltarea Deprinderilor de Viață Independentă.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *