Search
Joi 22 Octombrie 2020
  • :
  • :

YVES ROCHER, încredințează Cabinetului de Avocatură LEROY și Asociații procedura de control a fuziunii pentru achiziția Sabon România

Avocații Leroy & Asociații au declarat că “în 2020 piața M&A a început cu mari speranțe, Q1 fiind martorul unui număr mai mare de tranzacții semnate cu referire la aceeași perioadă de timp din 2019.”

“Totuși, pandemia COVID 19 a amânat sau chiar anulat tranzacțiile care nu au ajuns la închidere până la sfârșitul lunii martie 2020.  Piața a crescut la sfârșitul lunii iunie, iar calendarul și șansele ca aceste noi tranzații să se încheie depind în mare măsură de impactul celui de-al doilea val al pandemiei.  Suntem moderat optimiști cu privire la perspectivele activității de M&A din România, bazându-ne și pe prognoza unor noi investiții în țară, legate de planul UE de redresare economică. “ a declarat Bruno Leroy, Partener Fondator Leroy și Asociații.

Leroy si Asociații a asistat Grupul Rocher la achiziționarea retailerilor români și cehi de produse cosmetice de lux, SABON, pe parcursul tuturor etapelor tranzacției: legal due diligence , elaborarea și negocierea documentelor de achiziție, obținerea autorizațiilor de reglementare, antitrust și închiderea.

Tranzacția SABON nu a fost primul nostru mandat de M&A pentru Groupe Rocher în România, firma noastră de avocatură fiind cea care a consiliat acest client cu privire la achiziția Cosmetique de France, în 2016.  Una dintre marile provocări cu care ne-am confruntat în cursul negocierilor finale și în închiderea acestei tranzacții a fost reprezentată de nu una, nu două, ci patru jurisdicții diferite : România, Franța, Israel și Republica Cehă !  Mai mult de atât, toate aceste proceduri au fost efectuate în primele zile ale blocării COVID 19, în circumstanțe fără precedent și imprevizibile. A fost necesar să ne adaptăm la noile realități foarte rapid și am reușit să oferim clienților noștri instrumentele și serviciile care le-au permis să încheie cu succes această tranzacție. “ a declarat Andreea Toma, Partener Leroy și Asociații.

Leroy si Asociații este una dintre cele experimentate case de avocatură de pe piața românească. Cu o experiență de peste 20 de ani pe piața locală, Bruno Leroy, actor principal in sectorul legal, este partenerul fondator al firmei.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *