În România, prețul mediu de retail al unui kilogram de zahăr este de 1,6 dolari, fiind de peste 4 de ori mai mare decât cel la care este tranzacționat pe bursă, respectiv de 35,9 cenți pe kilogram (la sfârșitul lunii iunie), se arată într-o analiză XTB România. Prețului de retail al zahărului a crescut în continuu începând cu anul 2006, deși pe bursă cotațiile zahărului au scăzut constant în ultimii doi ani. Spre exemplu, la începutul lunii iunie a acestui an zahărul se tranzacționa pe bursă la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, de 28,6 cenți pe kilogram, cu aproximativ 40% mai puțin față de 2011. În toată această perioadă, contrar evoluției de pe piața bursieră, prețul de retail a crescut cu aproximativ 25%. Totuși, chiar și în aceste condiții, vânzările de zahăr au continuat să crească în România, atât către retaileri, cât și către producătorii de băuturi răcoritoare. Spre exemplu, Agrana, unul dintre cei mai mari actori de pe piața zahărului, a înregistrat anul trecut, pe piața locală, o creștere a vânzărilor cu 19,8%.
Același trend de creștere a prețurilor de retail poate fi observat și în alte state europene, dar nu de aceeași amplitudine ca în România. Mai mult, în toate aceste țări, zahărul se vinde mai ieftin decât în România. Astfel, în Polonia prețul mediu de retail al unui kilogram de zahăr este de 1,2 dolari, în Cehia este de 0,9 dolari, iar în Bulgaria de 1,4 dolari.
Prețului din magazine este ridicat în România și din cauza nivelului TVA, practicat nediferențiat la produsele de bază, acestea fiind taxate similar celorlalte bunuri, cu 24%. Spre deosebire de țara noastră, în majoritatea țărilor membre ale UE se aplică o cotă redusă de TVA la alimentele de bază, cuprinsă între 5% și 20%. Totuși, chiar și excluzând contribuția TVA-ului, prețul în România rămâne cel mai ridicat din regiune (1,3 dolari în România, comparativ cu 1,1 în Polonia, 0,8 în Cehia, 1,2 în Bulgaria). Chiar și în Ungaria, singura țară europeană care practică un nivel al TVA-ului mai ridicat decât în România, aplicabil inclusiv în cazul alimentelor de bază, zahărul se vinde mai ieftin, respectiv cu 1,4 dolari pe kilogram.
Un alt factor care contribuie la creșterea prețului pe care îl plătește consumatorul final este reprezentat de costurile administrative și de producție. Totuși, practica arată că această componentă nu depășește de regulă 20% din prețul final. De asemenea, în România productivitatea este relativ scăzută față de țările vestice – producția locală medie este de 40 de tone la hectar, în timp ce țările vestice obțin producții spre 60 de tone pe un hectar.
În ceea ce privește perspectivele pe termen mediu, la nivel global piața zahărului rămâne dezechilibrată, ceea ce se va reflecta în prețul tranzacționat – conform datelor F.O. Licht, producția globală de zahăr este estimată pentru sezonul 2012 – 2013 la 183,1 milioane de tone, în timp ce consumul este estimat la 168,7 milioane de tone. În condițiile acestui dezechilibru între cerere și ofertă, scăderea prețului sub 33,3 cenți pe kilogram este posibilă, neexistând niciun semnal din punct de vedere tehnic că prețul va rămâne la acest nivel. Următorul preț de referință de urmărit ar putea fi în zona 30,2 cenți, iar apoi spre 26,10 cenți.

















