Search
Duminica 16 Iunie 2019
  • :
  • :

Zilele Analiștilor și Investitorilor Fondului Proprietatea

fproFranklin Templeton Investment Management Limited UK, Sucursala București, în calitate de Administrator Unic și Manager de Fond al S.C. Fondul Proprietatea S.A. (“Fondul”) organizează cea de-a șasea ediție a Zilelor Analiștilor și Investitorilor Fondului Proprietatea, un eveniment pentru investitorii locali și internaționali actuali și potențiali, precum și pentru analiștii care acoperă Fondul, pentru a-i ține la curent cu cele mai noi evenimente legate de Fond, cele mai importante companii din portofoliu și de economia României.

La eveniment participă peste 150 de investitori instituționali locali și internaționali din 21 de țări, cu active în administrare de peste 900 miliarde de dolari, precum și analiști care urmăresc Fondul. Zilele Analiștilor și Investitorilor 2014 vor avea loc între 25 – 27 iunie și, pentru prima dată, acest eveniment va avea loc în afara Bucureștiului, în Mamaia, datorită apropierii acestei localități de unele dintre cele mai importante companii din portofoliul Fondului. Astfel, participanții la eveniment vor avea oportunitatea de a vizita Nuclearelectrica și Portul Constanța. De asemenea, aceștia vor lua parte la prezentări din partea principalilor factori de decizie din piețele de capital și energie, precum reprezentanții Fondului Monetar Internațional, Ambasada S.U.A., Banca Națională a României, Ministerul pentru Energie, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Bursa de Valori București și Departamentul pentru Energie. În plus, managementul unora dintre cele mai importante companii din economia României, cum ar fi OMV Petrom, Romgaz, Nuclearelectrica, CE Oltenia, Transelectrica, Hidroelectrica și Electrica, care reprezintă peste 85% din VAN-ul Fondului, își vor prezenta experiențele pe piața de capital.

Greg Konieczny, Manager de Fond al Fondului Proprietatea, a declarat: „Investitorii se uită acum cu interes reînnoit către companiile din România, iar evenimentul Zilele Analiștilor și Investitorilor reprezintă o ocazie unică pentru Fondul Proprietatea și pentru companiile din portofoliul său de a-și demonstra punctele forte și pentru a se prezenta ca oportunități de investiții atractive. În același timp, evenimentul reprezintă oportunitatea ideală pentru guvern de a asigura investitorii instituționali din România față de angajamentul său pentru reforme, guvernanța corporativă adecvată în întreprinderile de stat și îmbunătățirea reglementărilor din piața de capital locală. Momentul acestui eveniment este de asemenea potrivit, având în vedere faptul că rating-ul României a fost recent upgradat la investment grade de către agenția de rating S&P.”

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *