Search
Luni 6 Iulie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Raiffeisen Bank- Profit net de 98 de milioane euro

Raiffeisen Bank a realizat un profit net de 98 de milioane euro în 2015, faţă de 113 de milioane euro, cât înregistra în 2014, influenţat în principal de o uşoară scădere a veniturilor şi anumite cheltuieli nerecurente ale anului 2015.

Valoarea totală a activelor Raiffeisen Bank a ajuns la 6,95 miliarde euro, în creştere cu 8% faţă de 6,41 miliarde euro, cât erau la finele lui 2014. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent,creditele nete acordate au crescut cu 5%. Cifra raportată de creştere a creditelor este de 12%, evoluţie influenţată de o tranzacţie încheiată cu o companie parte a Grupului RBI, care a însemnat preluarea unui portofoliu de credite în valoare de aproximativ 240 milioane euro. În ceea ce priveşte soldul depozitelor atrase de la clienţi, deşi ratele dobânzilor din piaţă s-au aflat la niveluri reduse, acesta au crescut constant în 2015, cu 12% faţă de anul precedent (depăşind cu peste 30% creşterea înregistrată la nivelul sistemului bancar). În consecinţă, raportul credite/depozite a înregistrat o valoarea de 81%, similară cu cea din 2014. Capitalizarea băncii este solidă, cu o rată de adecvare a capitalului de 18,6%.

„Suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute în 2015 şi rămânem preocupaţi de construirea unor relaţii pe termen lung cu clienţii noştri. Asta înseamnă că vom continua să ne concentrăm pe îmbunătăţirea interacţiunii cu banca, în sensul simplificării şi transparenţei costurilor şi a rapidităţii tranzacţiilor. Ne propunem să fim cât mai buni în ceea ce facem şi nu mă îndoiesc că vom reuşi ca şi până acum, să creştem profitabil şi echilibrat. Rămân o problemă schimbările legislative cu care ne confruntăm în prezent şi care pot avea un impact semnificativ asupra activităţii şi a rezultatelor noastre în 2016”, a spus Steven van Groningen, Preşedinte&CEO Raiffeisen Bank.

În 2015 am reuşit să compensăm parţial impactul ratelor de dobândă scăzute din piaţă, care au afectat veniturile noastre. Creşterea activităţii de creditare şi a altor operaţiuni bancare au făcut ca scăderea veniturilor să fie doar de 1%, până la 449 milioane euro.

„Economia românească are nevoie de finanţare, aşadar putem să creăm premizele creşterii creditării, a parteneriatelor şi a unor relaţii pe termen lung cu clienţii nostri. În 2015 am finanţat economia, prin credite noi acordate, în valoare de peste 2 miliarde de euro” a spus Steven van Groningen.

Cheltuielile nete cu provizioanele au scăzut la 65 de milioane euro comparativ cu 2014, când erau 71 de milioane de euro. S-a confirmat îmbunătăţirea semnificativă a indicatorilor de risc aferenţi persoanelor fizice, observată şi de-a lungul anului precedent, iar în 2015 aceeaşi tendinţă pozitivţă se poate observa şi la clienţii IMM şi companii mari şi medii. Implementarea unei strategii prudente de risc îşi arată rezultatele în evoluţia ratei creditelor neperformante, care a înregistrat o scădere semnificativă, până la 6,7%, în 2015 faţă de 7,5% cât era în 2014.

Am reuşit să generăm economii prin reducerea şi eliminarea unor procese ineficiente din activitatea băncii, iar baza de costuri a rămas la acelaşi nivel în 2015 faţă de 2014. Cheltuielile totale raportate arată o creştere de 5% în 2015 faţă de anul precedent, pe fondul unor evenimente nerecurente ce au avut loc în ambele perioade.

O tendinţă îmbucurătoare şi confirmată de prima jumatate a anului 2015 este aceea că tot mai mulţi clienţi folosesc canalele electronice pentru a face operaţiuni – cu efecte deopotrivă în eficientizarea activităţii şi în satisfacţia clienţilor. Numărul utilizatorilor activi Raiffeisen Online a depăşit 83.000, în timp ce numărul utilizatorilor Smart Mobile aproape s-a dublat, ajung7nd la 28.000.

Raiffeisen Bank deserveşte aproximativ 2 milioane de clienţi persoane fizice, 100.000 IMM-uri şi 8.200 de companii mari si medii. Reţeaua Raiffeisen Bank numără peste 500 de unităţi, peste 1.100 de ATM-uri, aproximativ 14.000 de EPOS-uri şi 40 de MFM (maşini multifucţionale ”selfbanking”)

Banca avea 5.349 angajaţi la sfârşitul anului 2015, faţă de 5.409 în decembrie 2014.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *