Compania Națională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” SA, la solicitarea Ministerului Finanțelor Publice (ce deține, în numele statului roman, 58,68% din acțiuni) convoacă pe 6 noiembrie adunarea generală a acționarilor pentru a vota aprobarea achiziționării de servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau reprezentare în domeniul litigiilor de natură contencios – administrativă.
Serviciile sunt necesare pentru reprezentarea companiei în instanță în calea de atac a recursului, precum și pentru efectuarea activităților necesare a fi realizate pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi a României, se arată într-un comunicat trimis Bursei de Valori București.
Compania vrea și aprobarea achiziționării de servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau reprezentare în domeniul litigiilor internaționale, necesare pentru etapa de audieri la Bruxelles și toate acțiunile ulterioare necesare în cazul antitrust al Comisiei Europene – Direcția Generală Concurență nr.AT.39984.
În decembrie 2012, Comisia Europeană a început o investigație privind abuzul de poziție dominantă împotriva OPCOM și a Transelectrica, acționarul unic al bursei de energie, suspectând cele două entități că discriminează participanții la piață pentru că îi obligă să fie înregistrați în scopuri de TVA în România.
” Practica comercială a OPCOM duce la creșterea costurilor pentru comercianții străini care desfășoară activitate pe bursa energiei din România și îi descurajează să intre pe piața angro de energie electrică din România. Aceasta reduce lichiditatea și eficiența piețelor de energie electrică”, arătau cei de la Comisia Europeană într-un comunicat de presă .















