Search
Marti 3 Decembrie 2024
  • :
  • :

Căderea pieței auto nu poate fi stăvilită

sanderoAsociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) a anunțat, luni,

într-un comunicat de presă, că vânzările de autovehicule noi au scăzut cu 18,6% în primele cinci luni, la 28.059 unități, din care segmentul autoturismelor a înregistrat livrări mai mici cu 19,8%, la 23.245 unități. Scăderea procentuală în mai este una din cele mai mari, în condițiile în care vânzările de autovehicule noi pe piața autohtonă au scăzut cu 10,9%  după patru luni, la 21.916 unități (18.137 autoturisme). În România, vânzãrile sunt în continuare susținute de cumpărările făcute  de către persoanele juridice (85% din total în luna mai, 81% în aprilie).

Producția națioanlă, în schimb este în creștere, în intervalul ianuarie-mai fiind produse 188.705 autovehicule (32,8% în plus față de intervalul similar al anului trecut). Numai în mai au fost produse la Pitești și Craiova, 41.022 autovehicule.

Cele mai mari volume la nivelul primelor cinci luni sunt înregistrate Dacia Duster (55.195 unități), Dacia Sandero (51.948 unități), Dacia Logan (45.059 unități) și Ford B-MAX (36.494 unități).

La export avem o creștere de 22,5%, în primele cinci luni ale acestui, față de perioada similară a anului trecut, în volum absolute fiind vorba de 158.770 unități.
Cel mai exportat model al lunii mai. a fost Dacia Sandero (13.177 unități, 49.564 în intervalul ianuarie-mai), urmat de Duster (10.251 unități, 54.859 în total) și B-MAX (6.802 unități, 36.309 în total). În primele cinci luni ale anului, pe primul loc s-a clasat: Duster (54.859), urmat de Sandero (49.564) ºi Ford B-MAX (36.309).

APIA explică interesul scăzut al românilor pentru vehicule noi, prin apetența acestora pentru mașini second-hand, în acest an fiind înmatriculate circa 86.000 autoturisme(15.000 numai în luna mai) și 18.400 (3.400 în mai) vehicule comerciale.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *