UniCredit Țiriac Bank a încheiat un acord cu Bancpost, banca ce deține licența exclusivă de emitere și acceptare a cardurilor American Express® în România, prin care cardurile American Express® vor putea fi folosite și pentru plata la terminalele instalate de UniCredit Țiriac Bank la comercianții parteneri. În România, Bancpost emite exclusiv trei tipuri de carduri de credit sub sigla American Express: American Express® Gold, American Express® Green și EuroLine American Express® (prin ERB Retail Services).
Astfel, UniCredit Țiriac Bank și Bancpost sunt singurele bănci din România care acceptă carduri American Express pentru plata cu cardul la comercianții parteneri. Tranzacțiile realizate la POS-urile UniCredit Țiriac Bank sau Bancpost nu presupun niciun comision pentru clienți, indiferent de emitentul cardului. UniCredit Țiriac Bank operează în prezent o rețea de aproximativ 12.800 și Bancpost aproximativ 8.000 de terminale pentru plata cu cardul la comercianți. UniCredit Țiriac Bank și Bancpost se angajează să sprijine extinderea acceptării la plată a cardurilor American Express® în România.
UniCredit Țiriac Bank este parte a grupului UniCredit, banca europeană de top cu rețeaua cea mai extinsă din Europa Centrală și de Est, numărând peste 3.900 de sucursale. În România, UniCredit Țiriac Bank deservește 591.000 de clienți, printr-o rețea de 208 sucursale. Grupul UniCredit este prezent pe piața din România și prin intermediul partenerilor: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing (UCFin) și UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).
Bancpost este o bancă universală de Top 10, cu o prezență de 22 de ani în România și peste 1 milion de clienți corporativi, de retail și instituționali pentru care oferă o gamă variată de soluții financiar-bancare eficiente și de încredere. Bancpost este totodată unul dintre liderii pieței locale de carduri – a dezvoltat rețele extinse de peste 570 ATM-uri, 8.100 POS-uri și 260 APS-uri care oferă accesul comod și permanent la serviciile Băncii.















