Consiliul de administrație al Camerei franceze de comerț și industrie din România (CCIFER), a ales în data de 14 iunie un nou președinte pe dl. Francois Coste, Director general, Groupama România.
În România din 2012, François Coste beneficiază de o experiență profesională de mai bine de 34 de ani caracterizată de o mare mobilitate geografică ( Franța, Norvegia, Nigeria, China, Japonia, Statele Unite, Spania, România) și a funcțiilor îndeplinite ( CFO, Distribuție, IT, RH, COO, CEO) în cadrul Michelin, Axa și Groupama. S-a alăturat Consiliului de administrație CCIFER începând cu 2013.
“Le mulțumesc administratorilor CCIFER pentru încrederea lor și vom continua împreună să urmăm strategia actuală care constă în consolidarea comunității de membri și să propunem o paletă largă de servicii adaptate, precum și reprezentarea intereselor membrilor în dialogul public”, a declarat dl. Coste.
În aceeași zi, Consiliul de administrație l-a ales pe dl. Richard Perrin, Advisory Partner, KPMG România, drept Vice-președinte CCIFER. Domnul Perrin este administrator CCIFER din 2008 și de-a lungul timpului a coordonat mai multe proiecte strategice la Cameră.
Domnul Eric Faidy, președinte Michelin pentru Europa centrală și de sud și-a încheiat după 5 ani misiunea în calitate de membru al Consiliului CCIFER, și după trei ani în calitate de președinte al acesteia. În timpul discursului, dl. Faidy a declarat: “Am văzut cum Camera a câștigat vizibilitate și credibilitate în rândul membrilor săi, al instituțiilor publice române și franceze, precum și în rândul altor asociații asemănătoare sau media. Le mulțumesc celor 450 de membri, Consiliului de administrație foarte angajat și echipei operaționale, eficace și motivate, pe care o coordonează cu mare talent Adrian Record, Directoare executivă CCIFER”.
CCIFER este activ implicată în dezbaterile publice cu privire la subiecte de maximă importantă pentru comunitatea de afaceri precum modificarea legislației muncii, crearea de filiere de învățământ profesionale sau îmbunătățirea infrastructurii. În 2015, CCIFER a publicat Cartea Albă a competitivității care cuprinde 8 sectoare strategice pentru o Românie atractivă și competitivă în economia globală.
CCIFER organizează peste 50 de evenimente anual și le oferă membrilor oportunități de networking și de afaceri. De 5 ani Camera propune un Centru de formare continuă și un Incubator de afaceri. În 2016, CCIFER a lansat French Hub – o platformă de antreprenoriat pentru a consilia și oferi orientare proiectelor de antreprenoriat venite de la membri.
Acest an marchează pentru CCIFER 20 de ani de existența și de angajament în scopul dezvoltării întreprinderilor și a României. Camera regrupează 450 de membri, care reprezintă 15% du PIB -ul României și mai mult de 135 000 de locuri de muncă.















