Search
Marti 14 Iulie 2020
  • :
  • :

Grupul Policolor – Orgachim are un nou Legal and Compliance Group Director

Policolor – Orgachim anunță că noul Legal and Compliance Group Director este Florina Mariana Homeghiu (foto). Cu o experiență de peste 15 de ani în domeniul juridic și câștigătoare a „Lady Lawyer Gala” în noiembrie 2019 la categoria Directori Juridici, Florina Homeghiu a intrat în echipa Policolor – Orgachim din această lună.

Florina Homeghiu își dorește ca exemplul ei de nou început la nivel de top management să încurajeze și dinamica pieței muncii, în contextul în care pe piață se simte mai tare teama de schimbare, cauzată de pandemie. În Grup, odată cu noul rol, Florina își propune atingerea unei serii de obiective pentru anul în curs, cât și pe termen mediu, atât din perspectivă juridică, cât și din perspectivă managerială (coordonarea și gestionarea echipelor din România și Bulgaria).

„Noua poziție este o provocare de care sunt mândră. Schimbarea profesională în acest moment este mai mult decât curajoasă, dar eu cred că întotdeauna un nou început setează un climat profesional dezirabil pentru ambele părți implicate. Sunt încântată să pot lucra alături de o companie care a făcut istorie și care e cunoscută internațional pentru profesionalism și implicare. Deși este o industrie diferită de cele în care am activat până acum, consider că pot aduce valoare aici și că, alături de întreaga echipă, vom susține și multiplica succesul Policolor – Orgachim”, subliniază noul Legal and Compliance Group Director al Policolor – Orgachim.

Absolventă a Facultății de Drept din București (licență și masterat), cu doctorat în Științe Administrative la Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București, Florina Homeghiu activează încă din 2005 în domeniul juridic. În ultimii ani a ocupat mai multe poziții: senior associate în cadrul unor importante firme de avocatură din București, ca Senior Legal Counsel și Country Legal Manager and Compliance Officer, în cadrul unei multinaționale de renume.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *