Articol de Cristina Sandu, Cabinetul de Avocatură Radu Comănac
În litigiile dintre profesioniști ce au ca obiect recuperarea creanțelor, creditorul trebuie să probeze certitudinea, exigibilitatea și scadența debitului, de regulă prin înscrisuri: facturi, chitanțe, extrase de cont etc.
În practică s-a pus problema dacă semnarea de către debitor a extrasului de cont echivalează cu o confirmare a creanței, care poate întrerupe termenul prescripției.
Natura juridică a extrasului de cont este reglementată de dispozițiile OMFP nr. 3512/27.11.2008, potrivit cărora: “Servește la comunicarea și solicitarea de la debitor a sumelor pretinse, rămase neachitate, provenite din relații economico-finaciare și ca instrument de conciliere prearbitrală.”
Astfel, instanțele de judecată au reținut că prin semnarea extrasului de cont debitorul a recunoscut datoria, recunoaștere care a întrerupt termenul prescripției, deși acesta nu a semnat și ștampilat spre acceptare factura, nu a înregistrat-o în contabilitate și a returnat-o creditorului în vederea anulării.
Din punctul meu de vedere, semnarea unui extras de cont fără obiecțiuni nu poate fi absolutizată și ridicată la rangul de recunoaștere expresă a datoriei, pentru a reprezenta un caz de întrerupere a cursului prescripției, instantă de judecată trebuind să analizeze întreg materialul probator existent la dosar: corespondența purtată între părți pe marginea acestui aspect, semnarea sau nesemnarea celorlalte documente contabile privind debitul în cauză etc., neputându-și întemeia soluția în mod exclusiv pe o singură probă. Recunoașterea expresă a datoriei trebuie să fie neîndoielnică și fără rezerve și să rezulte în mod clar din acțiunile debitorului.
Semnarea extrasului de cont poate fi interpretată ca o recunoaștere tacită a datoriei, însă și în acest caz practica a statuat: ”Recunoașterea poate fi și tacită, însă, în acest caz trebuie dedusă dintr-o acțiune a debitorului, cum ar fi executarea parțială a obligației, cererea de amânare a obligației și prin adresele de confirmare sold, care nu sunt cauză de întrerupere a prescripției, deoarece numai recunoașterea debitului sau introducerea unei cereri de chemare în judecată pot întrerupe cursul prescripției (Decizia Curții de Apel Bacau nr. 586/2009).”
De altfel, în Noul Cod Civil recunoașterea tacită a datoriei este definită în art. 2538, potrivit căruia: “(2) Când recunoașterea este tacită, ea trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existența dreptului celui împotriva căruia curge prescripția. Constituie acte de recunoaștere tacită plata parțiala a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităților, solicitarea unui termen de plată și altele asemenea.
(3) Poate invoca recunoașterea tacită și cel îndreptățit la restituirea unei prestații făcute în executarea unui act juridic ce a fost desființat pentru nulitate, rezoluțiune sau orice altă cauză de ineficacitate, atât timp cât bunul individual determinat, primit de la cealaltă parte cu ocazia executării actului desființat, nu este pretins de această din urmă pe cale de acțiune reală ori personală.”
