Search
Sambata 28 Noiembrie 2020
  • :
  • :

Macquarie Infrastructure and Real Assets achiziționează parte din CEZ România

Macquarie Infrastructure and Real Assets (“MIRA”), parte a Macquarie Group, o companie australiană de top 10 din punct de vedere al capitalizării de piaţă, a anunţat că un consorţiu condus de către Macquarie European Infrastructure Fund 6 (“MEIF6”) a ajuns la un acord privind achiziţia unui portofoliul de active CEZ din România de la ČEZ Group.

Portofoliul integrat de infrastructură în domeniul energiei constă în 86.665 de km de reţea de distribuţie a energiei electrice la nivel naţional şi operaţiuni de distribuţie de electricitate şi gaz cu 1,4 milioane de conexiuni rezidenţiale şi industriale în sud-vestul României. De asemenea, CEZ este in România unul dintre principalii dezvoltatori şi operatori de proiecte de energie regenerabilă, cu putere totală instalată de 622 MW în parcurile eoliene preponderent terestre, pe care intenţionează să le dezvolte în continuare.

Leigh Harrison (foto), Head of MIRA EMEA, a declarat: „România este una dintre cele mai dinamice economii ale Europei şi infrastructura sa energetică este critică pentru susţinerea creşterii pe termen lung a ţării şi tranziţia la un nivel scăzut de carbon. Suntem încântaţi să anunţăm această investiţie şi ne dorim să susţinem această activitate în domeniul infrastructurii critice, prin investiţii în electricitate mai constantă, eficientă, sigură şi sustenabilă pentru comunităţile pe care le deserveşte”.

Ondrej Safar, CEO şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al CEZ România, a spus: „Companiile CEZ din România au avut adesea iniţiative inovative şi de pionierat îndrăzneţ care au stimulat consolidarea şi dezvoltarea sectorului energetic românesc. Echipa noastră de specialişti de înaltă calificare a atins aceste rezultate prin susţinerea transformării digitale şi urmărirea unei strategii care a pus in centrul atentiei clientul. Odată cu achiziţia de către MIRA, suntem încrezători că vom continua să construim în baza acestor rezultate împreună cu un investitor pe termen lung experimentat care va susţine businessul nostru pe calea progresului”.

Fiind cea mai mare infrastructură din lume, MIRA administrează operaţiunile şi dezvoltarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice din Australia, Austria, Finlanda, Spania şi Statele Unite. MIRA este de asemenea un investitor major în energie curată, administrând investiţii în surse de producere a energiei verzi cu o capacitate cumulată de 12,4 GW la nivel mondial, în parcuri eoliene, solare, centrale hidro, geotermice terestre şi maritime, respectiv facilităţi de refolosire a deşeurilor.

Termenii acestei tranzacţii nu au fost dezvăluiţi. Finalizarea tranzacţiei depinde însă de primirea aprobărilor din partea CSAT din România şi Autorităţii UE Antitrust.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *