CEO Clubs International în România și-a dezvoltat portofoliul de activități în cadrul noii sale divizii: Next Gen Club, formată din reprezentanții echipelor executive de management ale membrilor CEO Clubs, care își propune să le ofere acestora cadrul deosebit în care pot partaja experiențe profesionale pe tematici de mare actualitate.
Next Gen Club are în prezent 64 de membri, iar reprezentanții CEO Clubs Int’l în România estimează o creștere a numărului acestora la 80 de membri până în luna iunie a acestui an. Printre membrii Next Gen Club se numără companiile Mondelez, KPMG, Garanti Leasing, Happy Tour, Millennium, Microsoft etc.
“Next Gen Club reprezintă o oportunitate deosebită pentru managementul executiv din companii de a-și extinde rețeaua de relații, interacționând cu profesioniști din alte domenii, pe teme progresiste de leadership. Scopul nostru este să le oferim managerilor executivi, inima oricărei organizații, o nouă platformă de învățare, care combină oportunitățile de afaceri cu schimbul permanent de idei și experiențe atât de necesare dezvoltării lor personale”, a declarat Sotiris Chatzidakis (foto), Executive Vice President al CEO Clubs International în România.
Membrii Next Gen Club participă lunar la evenimente care le sunt dedicate, precum și la cele 2 Forumuri anuale ale CEO Clubs.
Despre CEO Clubs International
CEO Clubs International este una dintre cele mai mari și importante organizații non-profit de business din lume, având ca obiective principale crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea liderilor și inspirarea și educarea membrilor, într-o atmosferă de prietenie și gândire neconvențională. Din 2002, Clubul s-a extins la nivel internațional, având filiale în Marea Britanie, China, România, Emiratele Arabe Unite, Filipine, India, Singapore, Malaezia, Vietnam și Coreea. În prezent, CEO Clubs Int’l este una dintre cele mai importante și vechi asociații globale pentru CEO și antreprenori ce funcționează ca o rețea globală de business și organizație de dezvoltare a leadership-ului, cu peste 8.000 de membri în întreaga lume. Membrii unei filiale devin automat membri ai tuturor filialelor. Calitatea de membru în cadrul CEO Clubs se dobândește numai pe bază de invitație.















