Search
Luni 19 August 2019
  • :
  • :

MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman pe locul I în clasamentul firmelor de avocatură al Ministerului Finanțelor Publice

Consorțiul format din MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman și Squire Patton Boggs LLP a fost clasat pe primul loc în procesul de selecție desfășurat de Ministerul Finanțelor Publice pentru contractarea serviciilor de asistență și reprezentare în arbitraje internaționale de investiții desfășurate conform regulilor UNCITRAL.

Aflat pe locul I din totalul celor șase asocieri de firme selectate în vederea încheierii unui contract de reprezentare juridică,  consorțiul din care face parte MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman beneficiază de vasta experiență a partenerilor fondatori Gelu Maravela și Alina Popescu, implicați de-a lungul carierei în numeroase importante arbitraje internaționale ICSID și UNCITRAL, dintre care amintim primul arbitraj al României câștigat la ICSID, anume Noble Ventures, Inc. v. Romania (ICSID Case No. ARB/01/11) și celebrul arbitraj Micula and others v. Romania (ICSID Case No. ARB/05/20).

În prezent, consorțiul format din Curtis, Mallet-Prevost, Colt & Mosle LLP și MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman reprezintă Ministerul Finanțelor Publice în arbitrajul ICSID ARB|18|19, inițiat de  reclamanții LSG Building Solutions GmbH (Austria), Pressburg UK GmbH (Germania), Green Source Consulting GmbH (Austria), Solluce Romania 1 BV (Olanda), Risen Energy Solar Project GmbH (Germania), Core Value Investments GmbH & Co KG Gamma (Germania), Core Value Capital GmbH (Austria), SC LJG Green Source Energy Beta S.R.L. (România), Anina Pro Invest Ltd (Cipru) și Giust Ltd (Cipru).




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *