Search
Miercuri 29 Aprilie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Principalele modificări ale Codului Fiscal

cod fiscalPrincipalele modificări din Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale:

În privința impozitului pe profit:

Scutirea câștigurilor de capital pentru favorizarea societăților holding prin:

– scutirea veniturilor din dividende primite de la persoane juridice din state terțe cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri;

– scutirea câștigurilor de capital realizate de contribuabili din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare;

– scutirea veniturilor obținute de o persoană juridică română din lichidarea unei alte persoane juridice;

Aceste facilități se acordă în condițiile în care contribuabilul deține pe o perioadă neîntreruptă de 1 an, minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice la care are titlurile de participare.

Corelat cu aceste măsuri condițiile de deținere (minimum 10% din capitalul social și perioada neîntreruptă de 1 an) au fost introduse, respectiv modificate și pentru prevederile referitoare la:

– scutirea dividendelor primite de o persoană juridică română de la altă persoană juridică română;

– scutirea dividendelor primite de o persoană juridică română de la altă persoană juridică stăină situată într-un stat membru;

– neimpozitarea dividendelor distribuite de o persoană juridică română unei alte persoane juridice române.

În privința impozitului pe venit

1. Asigurarea deductibilității cheltuielilor cu dobânzile aferente împrumuturilor în valută de la persoane fizice și juridice, altele decât instituțiile care desfășoară activitatea de creditare cu titlu profesional, în cazul contribuabililor care realizează venituri din activități independente  la care venitul net anual se determină pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, la nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută

2. Includerea în Codul fiscal a posibilității de actualizare a prețului mediu pentru determinarea venitului impozabil în cazul veniturilor obținute de persoanele fizice sub formă de arendă primită în natură.

În privința impozitului pe veniturile microîntreprinderilor

–  introducerea condiției de aplicare a acestui impozit dacă ponderea veniturilor realizate din consultanță și management în total venituri este sub 20%;

În privința impozitului pe veniturile obținute din România de nerezidenți și impozitul pe reprezentanțele firmelor străine înființate în România

– reducerea perioadei de deținere a minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice române de la 2 ani la 1 an pentru acordarea scutirii de impozit a veniturilor de natura dividendelor plătite de persoanele juridice române către persoane juridice nerezidente.

Cresc accizele

În privința accizelor 

– Interzicerea practicării vânzărilor cu prime, iar pentru cele din categoria promoțiilor doar în anumite condiții, pentru produsele accizabile din grupa tutunului prelucrat și din grupa alcoolului și băuturilor alcoolice.

–  Stabilirea unui mod de calcul al valorii accizelor în lei, în situația în care cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, este mai mic decât cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, în sensul că valoarea în lei a accizelor și a impozitului la țițeiul din producția internă, datorate bugetului de stat se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,  valoare care se actualizează cu media anuală a indicelui prețurilor de consum calculată în luna septembrie din anul precedent, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică, până la data de 15 octombrie.

Media anuală a indicelui prețurilor de consum calculată în luna septembrie a anului 2013 comunicată de Institutul Național de Statistică este de 104,77%.

– creșterea nivelului accizei la benzina cu plumb de la 547,00 euro/tonă la 637,91 euro/tonă, respectiv de la 421,19 euro/ 1000 de litri la 491,19 euro/1.000 de litri.

– creșterea nivelului accizei la benzina fără plumb de la 467,00 euro/tonă la 557,91 euro/tonă, respectiv de la 359,59 euro/1000 de litri429,59 euro/1.000 de litri.

– creșterea nivelului accizei la motorină de la 391,00 euro/tonă la 473,85 euro/tonă, respectiv de la 330,395 euro/1000 de litri la 400,395 euro/1.000 de litri.

– creșterea nivelului accizei la petrolul lampant (kerosen) – utilizat drept combustibil pentru motor de la 469,89 euro/tonă la 557,39 euro/tonă, respectiv de la 375,91 euro/1000 de litri la 445,91 euro/1.000 de litri.

În privința impozitului pe construcții

Se instituie un nou impozit asupra valorii construcțiilor, altele decât clădirile pentru care se datorează impozit pe clădiri potrivit titlului IX din Codul fiscal.

Impozitul asupra valorii construcțiilor se datorează începând cu 01 ianuarie 2014 iar calculul și declararea acestuia se efectuează de către contribuabili anual, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului pentru care se datorează impozitul. Plata se efectuează în două rate egale, până la data de 25 mai și 25 septembrie, inclusiv; – cotă: 1,5%.

 

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *