ELSA Bucureşti a organizat pe data de 9 aprilie Concursul de Procese Simulate de Drept Penal și Procedură Penală, în colaborare cu casa de avocatură Budusan, Albu și Asociaţii, la Tribunalul Bucureşti.

Studenţii anului III ai Facultăţii de Drept, din cadrul Universităţii din Bucureşti au fost invitaţi să înveţe din propria experienţă ce înseamnă să fii parte la un litigiu pe tema dreptului penal.
Budușan , Albu și Asociații este o societate de avocatură specializată în dreptul penal al afacerilor, singura de pe piața românească specializată în gestionarea cauzelor de criminalitate a afacerilor atât din perspectiva apărării, cât și din perspectiva protejării intereselor persoanelor și companiilor vizate de activitatea infracțională.
Juriul concursului a fost alcătuit din personalităţi ale lumii juridice, anume: Dragoș Pârgaru- avocat, Teodor Manea drd. Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, Florentina Frumusanu, avocat.

În ceea ce priveşte câştigătorii: locul 1 a fost ocupat de Bogdan Munteanu şi Mădălina Păcală, Locul 2 Teodora Irimia și Ioana Dulamă , best speaker : Teodora Irimia . Aceştia au fost răsplătiţi, pe lângă premiile obişnuite şi cu puncte în plus la examenele de drept penal şi procedura penală.
Ce este ELSA Bucureşti?
ELSA (The European Law Students` Association) a fost înfiinţată în 1981 de studenţi la Drept din Austria, Germania, Polonia şi Ungaria, fiind cea mai mare organizaţie internaţională a studenţilor la Drept şi a tinerilor jurişti. În prezent, ELSA există în 41 de ţări europene, în cadrul a peste 300 de universităţi, reunind peste 35.000 de membri. ELSA București contribuie prin cele trei departamente principale (Activităţi Academice, Seminare & Conferinţe, Student Trainee Exchange Programme) la dezvoltarea culturală şi profesională a studenţilor şi a tinerilor jurişti. Implicând stagii de practică, seminare şi conferinţe, publicaţii sau procese simulate, ELSA are un singur scop, acela privind evoluţia tinerilor în sistemul juridic.















