ProCredit Holding a încheiat cu succes preluarea acțiunilor ProCredit Bank România. În urma acestui proces, ProCredit Holding a devenit acționarul majoritar al băncii; International Projekt Consult GmbH (IPC) a rămas acționar minoritar al băncii.
Această preluare de acțiuni face parte dintr-o strategie de consolidare globală prin care ProCredit Holding, compania-mamă germană a grupului ProCredit, a preluat pachetele minoritare de acțiuni în toate băncile ProCredit.
Grupul ProCredit este compus din 22 de instituții financiare – o bancă în Germania, 11 instituții în Europa de Est, 7 în America Latină și 3 în Africa. Printre acționarii ProCredit Holding se numără compania de consultanță IPC, Fundația DOEN, IFC, KfW și FMO. Acești acționari vor continua să se implice îndeaproape în activitatea ProCredit Bank România prin intermediul holding-ului.
ProCredit Bank România a fost înființată în 2002. Finalizând anul 2012 cu rezultate financiare bune, la mijlocul lui 2013 banca și-a consolidat un portofoliu stabil de credite active de 240 milioane euro și un portofoliu de depozite atrase de la clienți de 192 milioane euro. Astfel, ProCredit Bank România și-a menținut un nivel confortabil al lichidității, în ciuda condițiilor macroeconomice dificile.
Banca intentionează să își consolideze și pe mai departe portofoliul de clienți, în special pe segmentul afacerilor foarte mici și mici, și, în același timp, își propune să aibă o creștere constantă și în anii următori, menținându-și abordarea orientată spre dezvoltare și spre o creditare responsabilă din punct de vedere social și de mediu. Totodată, instituția va continua să se concentreze pe promovarea unei culturi a economisirii în rândul clienților săi, aducând astfel siguranță și stabilitate familiilor obișnuite.
















