Search
Luni 18 Mai 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Profilul traderului român : bărbat, sub 40 de ani, din mediul urban

Tranzacționarea instrumentelor financiare derivate este preferată, în special, de tineri, 65% dintre traderii XTB România având până în 40 de ani, în timp ce ponderea celor cu vârsta de peste 50 de ani este de sub 10%. Bărbații sunt mai atrași de activitatea de tranzacționare, în condițiile în care aceștia reprezintă 83% din traderii XTB România. Majoritatea covârșitoare este din mediul urban.

Pe de altă parte, nu există o categorie profesională anume care să se îndrepte către produsele financiare derivate – managerii sau administratorii, inginerii, economiștii, antreprenorii sau persoanele cu profesii liberale reprezintă fiecare între 10% și 15% din traderii XTB România.

boga „Un aspect îmbucurător pentru noi este faptul că aproximativ 4% dintre clienții noștri sunt studenți, ceea ce nu doar arată un interes al generației tinere pentru instrumentele financiare complexe, dar denotă și existența unui anumit grad de educație financiară în rândul lor. Pentru noi, acesta este un deziderat căruia îi alocăm resurse semnificative, prin evenimentele educaționale pe care le organizăm, astfel că ne bucură să vedem că noua generație înțelege importanța diversificării investițiilor și cunoaște instrumente financiare variate”, spune Bogdan Albu (foto), director general XTB România.

​În ceea ce privește alegerile de investiții ale traderului român, acesta continuă să tranzacționeze în primul rând perechea valutară EUR/USD, care însumează 49% din volumele realizate prin platformele oferite de XTB România. Totuși, ponderea a scăzut semnificativ comparativ cu anii trecuți, când tranzacțiile cu această pereche valutară reprezentau 70% din totalul volumelor.

Un procent de 6,2% din volume este realizat de tranzacțiile lira sterlină / dolar, în timp ce o altă monedă interesantă pentru traderii români este yenul japonez, perechile dolar / yen japonez și euro / yen japonez având fiecare o pondere de peste 4,6% în volumul total al tranzacțiilor.

Per total, perechile valutare rămân preferate, cu o pondere de 77% în volume, în timp ce la polul opus se află mărfurile – un procent de 8%, din care jumătate este „acaparat” de aur. Tranzacțiile cu indici însumează restul de 15%, cu o proporție covârșitoare a investitorilor care se orientează către trei indici, reprezentativi pentru piețele financiare la nivel global – DJIA, SP500, DAX.

Investitorul roman folosește politica pașilor mărunți

Investitorul român este precaut, folosind politica pașilor mărunți – începe cu o sumă mai mică, iar ulterior, în funcție de rezultatele obținute și de experiența pe care o dobândește, continuă să crească volumul sumelor investite. Traderii care aleg să investească încă de la început o sumă consistentă au, de regulă, o experiență solidă de tranzacționare. Un procent important (puțin peste 10%) din investitori își suplimentează volumul investițiilor la un anumit interval de timp (de exemplu lunar sau trimestrial).

Un alt aspect relevat de datele XTB România este apetitul ridicat pentru educație financiară. Astfel, 1 din 2 investitori activi participă la cel puțin un eveniment educațional pe lună, iar 1 din 3 participă la cel puțin un astfel de eveniment în fiecare săptămână.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *