Voicu & Filipescu anunţă promovarea pe poziția de partener a avocatei Raluca Mihai, cu vechime de peste 9 ani în firmă și experiență considerabilă în achiziții publice, litigii, dreptul muncii și consultanță generală. Raluca Mihai se alătură în structura de parteneriat avocaților Daniel Voicu, Mugur Filipescu, Marta Popa, Roxana Neguțu, Dumitru Rusu, Florin Duțu și Georgiana Bădescu, precum și lui Alex Tabacu – tax partner al grupului.
“M-am format ca avocat în cadrul Voicu & Filipescu, iar fiecare promovare în ierarhia firmei a venit să confirme un nou pas în procesul meu de maturizare profesională. Numirea ca partener este mai mult decât încununarea acestei lungi relații de colaborare, reprezintă o nouă etapă a carierei mele și este o dovadă de apreciere și încredere din partea firmei și a clienților, pentru care le mulțumesc”, a declarat Raluca Mihai.
Totodată, Gabriela Bădescu, avocat cu experiență în domeniile asigurări, litigii și farmaceutice, a fost promovată pe poziția de managing associate, iar Cristina Enaga, avocat cu experiență în proiecte de concurență, corporate, M&A, imobiliare, devine senior associate.
“Încurajăm dezvoltarea de relații de lungă durată, atât în colaborarea cu clienții și partenerii externi, cât și cu membrii echipei. Promovările de anul acesta vin să recompenseze calitățile profesionale, loialitatea, atitudinea pozitivă și constructivă, precum și abilitățile de dezvoltare a bazei de clienți”, a declarat Daniel Voicu, partener fondator în cadrul firmei.
Sub brandul Voicu & Filipescu activează în prezent firma de avocatură, societatea specializată în consultanță fiscală și contabilă Voicu & Filipescu Tax Advisers SRL și societatea profesională de practicieni în insolvență V.F. Insolvență SPRL, care împreună acordă soluții integrate clienților grupului, companii multinaționale și locale.
















