Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE) și Fondul European de Investiții (FEI) au lansat, în cadrul inițiativei JEREMIE, Apelul pentru Expresii de Interes pentru un nou instrument de finanțare. Apelul se adresează intermediarilor financiari, termenul de depunere a Expresiilor de Interes este până pe 20 septembrie 2013, iar bugetul inițial total este de 20 milioane de euro.
Inițiativa JEREMIE (“Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises”) este un set de măsuri care are ca obiectiv sprijinirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare. În România, inițiativa JEREMIE este organizată prin FEI, care acționează ca Fond de Participare JEREMIE, conform prevederilor Acordului de Finanțare dintre Guvernul României și FEI aprobat prin HG nr. 514/2008, amendat prin HG nr. 437/2013 (“Acordul de Finanțare”). Inițiativa JEREMIE este finanțată în România printr-o contribuție a POS CCE, Axa Prioritară 1, Domeniul Major de Intervenție 1.2 “Accesul IMM la finanțare”, din resurse financiare provenind de la Fondul European de Dezvoltare Regională.
Întreprinderile mici si mijlocii eligibile vor putea beneficia de sprijinul disponibil prin instrumentul de finanțare numai prin intermediul băncilor, cu care FEI va încheia contractele operaționale (de finanțare).
În prima etapă, FEI va analiza conformitatea Expresiilor de Interes cu criteriile de eligibilitate. Ulterior, Expresiile de Interes declarate eligibile vor fi analizate pe baza criteriilor calitative de selecție.
După încheierea procesului de selecție, care va fi anunțată public, întreprinderile mici și mijlocii vor putea contacta exclusiv intermediarii financiari cu care se vor încheia contracte de finanțare pentru a solicita sprijinul disponibil prin intermediul inițiativei JEREMIE.

















