Twitter a anunțat introducerea unor noi funcții pentru reducerea abuzurilor online pe rețeaua de socializare, rolul acestor filtre fiind acela de a elimina complet postările respective atât din cronologia mesajelor pe panoul utilizatorului cât și din rezultatele unor eventuale căutări, scrie http://engadget.com.
De asemenea, Twitter a anunțat că vor fi luate noi măsuri pentru ca utilizatorii cărora le-a fost interzis accesul pe rețeaua de socializare să nu mai poată crea conturi noi. Aceste măsuri vin la doar o săptămână de când directorul executiv al Twitter, Jack Dorsey, a promis o abordare complet nouă în ce privește combaterea abuzurilor pe rețeaua de socializare.
Compania a oferit puține informații despre modul cum vor funcționa aceste noi măsuri pentru a evita ca persoanele răuvoitoare – cunoscute drept troli – să valorifice aceste informații pentru păcălirea sistemului informatic al rețelei.
În schimb, Twitter a oferit mai multe detalii despre funcția ”căutare sigură”, care va fi personalizată pentru fiecare utilizator. Prin setările sale prestabilite, această funcție va ascunde grafica și imaginile explicite sau videoclipurile care fac trimitere la chestiuni sexuale în rezultatele căutării. De asemenea, vor fi ascunse toate acele mesaje tweet ale conturilor de Twitter pe care un utilizator le-a blocat.
Modificările vor fi implementate în următoarele săptămâni pe aplicațiile dedicate ale Twitter și pe versiunea de internet a platformei.















