Search
Joi 13 Iunie 2024
  • :
  • :

Ȋn pragul sărbătorilor de iarnă, Fundaţia Alexandrion și Alexandrion Experience au oferit daruri adolescenţilor din două Case de Tip Familial din Judeţul Prahova

Reprezentanţii Fundației Alexandrion şi ai magazinul Alexandrion Experience din Bucureşti, entităţi care fac parte din Alexandrion Group, i-au vizitat pe adolescenţii din Casele de Tip Familial ,,Haiducii’’ și ,,Sânzienele’’ din Izvoarele, județul Prahova şi le-au oferit daruri. Cei 18 adolescenţi, cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani s-au bucurat să primească pachetele care au inclus articole vestimentare, produse de îngrijire personală, dulciuri, cărți si mingi de fotbal. A fost o zi plină de emoţie, amplificată de colindele de Crăciun.

Pentru achiziţia darurilor, Alexandrion Experience a alocat suma provenită din încasările generate de cea de a patra ediție a Club Experience, o serie de evenimente desfăşurate periodic la magazinul din Str. Nicolae Caramfil nr. 49, București, iar ȋn 2024 ȋşi propune să continue seria acţiunilor umanitare.

“Alexandrion Group derulează, prin intermediul companiilor din grup şi al Fundaţiei Alexandrion, proiecte de susţinere a persoanelor care provin din medii defavorizate, pe tot parcursul anului. De sărbători ȋncercăm, ȋntotdeauna, să aducem puţina bucurie ȋn sufletele celor care nu au propriile familii, alături de care să petreacă momentele speciale ale Craciunului. Anul acesta, Fundaţia Alexandrion şi magazinul Alexandrion Experience din Bucureşti, au format un parteneriat ȋn cadrul căruia au alocat fiecare resurse pentru achiziţia darurilor care au mers către Casele de Tip Familial din Izvoarele, unde am descoperit adolescenţi extraordinari, cu un potențial imens de dezvoltare. Am primit o lecție valoroasă de optimism și încredere în forțele proprii. Entuziasmul și căldura cu care ne-au ȋntâmpinat au fost darul pe care ei, la rândul lor, ni l-au oferit şi pentru care le suntem recunoscători. Mulţumim şi conducerii şi personalului de la “Haiducii” şi “Sânzienele”, care au primit cu deschidere iniţiativa noastră” a spus Nicholas S. Kass, Executive Director for International Corporate Affairs Alexandrion Group & Nawaf Salameh Family Office.

Alexandrion Group încurajează întreaga comunitate să se implice activ în inițiativele sociale, contribuind astfel la construirea unui viitor mai luminos și echitabil pentru toți. Această implicare colectivă are puterea de a modela o societate în care solidaritatea și generozitatea stau la baza progresului și bunăstării generale.

***

Alexandrion Group este lider în producția și distribuția băuturi spirtoase și vinuri din România și singurul producător de single malt din țară. Grupul are o istorie de peste 200 de ani în industria de băuturi spirtoase locale, producând unele dintre cele mai puternice mărci din România, la DISTILERIILE ALEXANDRION SABER 1789, recunoscute atât la nivel național, cât și internațional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse include băuturi tradiționale românești și produse internaționale. Alexandrion 5* și 7*, celebrul vinars Brâncoveanu XO, VS și VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova precum și alte produse au asigurat Grupului poziția de lider al pieței de băuturi spirtoase și tradiționale din România. Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea, completându-și portofoliul cu vinuri, liniștite și spumante.  




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *