Search
Joi 16 Aprilie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

A fost deschisă Școala Aletheea

aletheeaȘcoala privată Aletheea, fondată de Mona Mușat, și-a deschis porțile pe 8 septembrie marcând începutul primului an școlar Aletheea. Festivitatea strâns laolaltă peste 250 de persoane, elevi, părinți, profesori și parteneri, parte a comunității Aletheea.

„Eforturile mele, în calitate de fondator, dar și ale echipei de profesori care a pus suflet în conturarea procesului de învățare atractiv, în decorarea și dotarea sălilor, sunt răsplătite de entuziasmul și încrederea cu care ne-ați întâmpinat astăzi. Am convingerea că Aletheea răspunde unor așteptări pe care, în calitate de părinți, le avem în ceea ce privește educația copiilor noștri. Promisiunea noastră, bazată pe educație prin înțelegere, este de a stimula potențialul personal al fiecărui copil, într-un mediu de învățare sigur, echilibrat, motivant, atractiv și interactiv, astfel încât să devină performanți”, a declarat Mona Mușat, inițiatorul Școlii Aletheea.

Cu un curriculum orientat către interactivitatea cu copiii și personalizarea procesului de învățare, Aletheea se diferențiază prin multitudinea opționalelor și cluburilor ce vor fi organizate pe parcursul anului școlar, în completarea programei din învățământul preuniversitar de stat. În baza colaborărilor încheiate cu peste 20 de parteneri, copiii vor beneficia de minimum 5 ore pe săptămână de limbi străine (engleză, germană și franceză), activități sportive variate (baschet, fotbal, scrimă, aikido, tenis de câmp, tenis de masă, street-dance), activități în domeniul artei vizuale și al educației tehnologice (origami, design textil, desen în stil manga, de-a arhitectura, animație, fotografie, quilling etc.), IT, programe opționale ce țin de mediu, cursuri în domeniul muzical (pian, chitară, vioară), șah, teatru de păpuși, actorie, club de japoneză, Bricks 4 Kidz, științe în engleză, dar și un program special de dezvoltare personală – Mr. Mentorus.

Începutul de an școlar a fost marcat și de debutul primului proiect special: “Elevi de ieri și de azi & Jocuri de ieri și de azi”, al cărui principal scop este explorarea uneia dintre principalele valori Aletheea – Respectul. De asemenea, copiii au aflat și istoria băncii de clasă din școala în care a învățat Marin Preda, adusă special din Abrud, de la Școala Normală unde a studiat ca elev timp de doi ani, din 1937 și până în 1939, și expusă în incinta campusului școlar.

Școala privată Aletheea este una dintre cele mai noi și inovatoare unități de învățământ privat din București, amplasată în nordul Capitale în sectorul 1, zona Băneasa (str. Drumul Piscului, nr. 10, sector 1), diferențiindu-se de celelalte școli private prin campusul școlar și facilitățile oferite. Este amplasată pe un teren cu o suprafață de 6.500 mp, având spații verzi și de joacă foarte generoase, terenuri de sport (o sală de baschet acoperită, un teren exterior de fotbal și de tenis, cu finisaje acreditate de FIBA și FIFA) și grădini arondate fiecărei săli de clasă de la parter. În grădini se desfășoară activități de învățare variate, începând cu lectură și continuând cu audiții, pictură, observare a naturii etc. Clădirea acoperă 4.500 mp (parter și două etaje) și are 20 de clase de studiu, sală de muzică, de teatru, o sală IT, laboratoare de istorie, fizice, chimie, geografie, biologie și limbi străine, o bibliotecă, o sală de sport multifuncțională, un cabinet medical și o cantină. Toate sălile sunt dotate cu mobilier VS, producător specializat în arhitectura școlilor, adaptat vârstei copiilor, înalțimii și specificului activităților desfășurate.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *