Ministerul Transporturilor a pregătit o ordonanță pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coandă – București. Ministerul vrea să aducă și fonduri nerambursabile pentru punerea în practică a programului de extindere a aeroportului.
În primă etapă până pe 31 decembrie 2015 se intenționează aprobarea Planului urbanistic zonal. În prezent, au fost obținute toate avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism emis pentru elaborarea planului urbanistic zonal. Planul urbanistic zonal a fost depus la Consiliul Județean Ilfov pentru avizare în luna martie 2010. În prezent această procedură este amânată de Consiliul Județean
Ilfov pentru că planul urbanistic zonal trebuie corelat cu planurile urbanistice generale ale orașului Otopeni și comunei Tunari, dar și cu alte documentații aprobate sau în curs de aprobare din zonă.
PUZ-ul se referă aproximativ 4500 ha, din care zona aeroportuară, inclusiv extinderea pentru Programul strategic, aproximativ 1200 ha.
În etapa a II-a care se desfășoară până pe 31 decembrie 2022 vor fi desfășurate activități premergătoare realizării Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare. Printre altele trebui achiziționate terenuri necesare realizării obiectivului de investiții aprobat și scoaterea acestora din circuitul agricol. Suprafața de expropriat este de aproximativ 600 ha,urmând ca procedurile de expropiere să se facă conform legislației în vigoare.
În etapa a III-a care se va desfășura în perioada 1 martie 2016- 2025 vor fi realizate lucrările din cadrul Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare. Acestea presupun, printrea altele, realizarea unui nou terminal în zona de est, cu sistemul de căi de rulare și platforme necesar, precum și a conexiunilor cu terminalele din zona de vest; realizarea unei platforme multimodale cargo pentru traficului de mărfuri și poștă; realizarea unui parc tehnologic high tech pentru dezvoltarea activităților conexe transportului aerian.















