NNDKP anunță cooptarea lui Alexandru Aparaschivei (foto) în calitate de Coordonator al echipei de TVA.

Alexandru are o experiență profesională de peste 12 ani în domeniul consultanței fiscale fiind specializat în toate aspectele referitoare la TVA. El și-a construit cariera profesională activând exclusiv în firme de consultanță din grupul așa numit ”Big4” unde a ocupat diverse funcții până la cea de director. De-a lungul carierei sale profesionale, a fost implicat în proiecte complexe din domenii precum fuziuni și achiziții, energie, resurse naturale, servicii financiare sau dispute fiscale.
În cadrul NNDKP Consultanță Fiscală, Alexandru va coordona echipa de TVA consolidată de-a lungul ultimilor 10 ani și care va continua să asiste clienții în toate aspectele relevante acestui domeniu la cele mai înalte standarde de calitate si client service. El preia acest rol de la Adina Vizoli-Alexandru care a decis sa facă un nou pas în cariera sa profesională.
“Coerența și consistența sunt două dintre valorile care stau la baza parcursul nostru profesional și care au reprezentat valori promovate continuu de echipa NNDKP Consultanță Fiscală. Suntem încântați că am reușit să construim și să menținem de-a lungul ultimului deceniu o echipă integrată, de elită, în rândurile căreia suntem cu toții încântați să îi urăm bun-venit lui Alexandru.” a declarat Alina Timofti, Tax Partener și unul dintre coordonatorii NNDKP Consultanță Fiscală.
NNDKP Consultanță Fiscală este formată din 18 consultanți și avocați de top activi în birourile firmei din București, Timișoara și Cluj-Napoca și care oferă clienților consultanță fiscală generală precum și servicii personalizate, inclusiv privind aspecte de consultanță fiscală referitoare la activitatea companiilor, taxarea indirectă (TVA și accize), impozitarea individuală, reținerea la sursă a impozitului, impozitele pe terenuri și clădiri, contribuțiile sociale, impozitul pe venit și pe profit, facilități fiscale etc.
Despre NNDKP:
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen este promotor al avocaturii de afaceri în România şi în prezent are, împreună cu diviziile specializate de taxe şi proprietate intelectuală, o echipă formată din peste 150 de avocaţi, consultanţi fiscali și consilieri în proprietate intelectuală. Cu birouri la Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara și Braşov, NNDKP oferă servicii de avocatură și consultanță fiscală complete companiilor active în diverse sectoare ale industriei. Firma reprezintă România în unele dintre cele mai importante asociaţii profesionale la nivel internaţional – Lex Mundi, World Services Group – şi este membru fondator al South East Europe Legal Group (SEE Legal). NNDKP este clasată în mod constant pe primele poziții în toate ariile de practică de către Chambers & Partners, Legal500 și IFLR1000.















