Search
Vineri 16 Aprilie 2021
  • :
  • :

Avestis – povestea celor 11 motive care definesc succesul

Evoluția e ca un joc de puzzle, căci proiectează în perspectiva fiecărui individ o imagine de ansamblu, iar fiecare piesă așezată acolo unde trebuie poate desluși cu exactitate un traseu evolutiv către obiectivul final. Practic, în mâini, deținem materialitatea pe care o ancorăm în timp și-acestea două, împreună, alimentate cu răbdare, perseverență, profesionalism și pasiune pot crea drumul către succes.

În această călătorie tumultoasă suntem animați de dorința de a reuși și de a ne face remarcați prin specificul propriu, fiecare rezultat obținut fiind produsul anilor de experiență, a încercărilor și a muncii depuse cu pasiune, toate acestea înglobând un succes despre care mulți pot vorbi, dar puțini sunt aceia care cunosc particularitățile ce-l fundamentează.

Avestis Internațional este o societate ce activează în domeniul recuperărilor de bunuri și de creanțe, iar pe parcursul celor 11 ani de activitate a demonstrat pe piața societăților cu specific similar că își merită locul în rândul celor mai buni, evoluția fiind o constantă și, totodată, un motiv de a tinde în permanență spre idealuri cât mai mărețe.

În aparență, acest domeniu al recuperărilor are tendința de a se identifica cu o activitate rigidă și acerbă în desfășurarea ei, însă, în esență, este o artă despre care ne place să vorbim de fiecare dată cu aceeași ardoare. Am crezut încă de la început în scopul nostru și am investit de-a lungul timpului resursa materială și umană necesare spre a obține rezultatele remarcabile de care ne bucurăm astăzi.

Ce înseamnă  pentru noi 11 ani de Avestis?

Înseamnă o perioadă în care am învățat, ne-am dezvoltat și ne-am adaptat în așa fel încât să ne menținem permanent la nivelul ridicat al așteptărilor.

Înseamnă perioada în care ne-am consolidat relațiile cu partenerii și clienții noștri prin ÎNCREDERE reciprocă și DEVOTAMENT, valori care, deși se câștigă cu greu, am reușit să le păstrăm prin calitatea serviciilor pe care le oferim și siguranța cu care ducem la îndeplinire fiecare deziderat.

Odată cu expansiunea societății, COMUNICAREA a devenit o provocare și totodată un mijloc esențial de coexistență în această lume a business-ului. Am constatat că o comunicare eficientă este liantul care menține active relațiile de colaborare cu partenerii, iar transparența în comunicare a întărit încrederea pe care aceștia ne-au acordat-o.

Am observat că ASUMAREA RISCURILOR face parte din jocul și frumusețea profesiei și tocmai acest aspect conferă domeniului de activitate dinamism și versatilitate. Am găsit de fiecare dată capacitatea de asumare a acestor riscuri și în același timp am identificat căile potrivite de a preîntâmpina iminența unui posibil eșec.

Am învățat că rigiditatea într-o activitate nu va conduce niciodată spre rezultate pozitive, indiferent de forma ei. Experiența ne-a determinat să fim ADAPTABILI și INOVATIVI, să privim situațiile excepționale ca pe niște oportunități, să ne adaptăm și să identificăm beneficiul în ciuda aspectelor defavorabile.

Ni s-a demonstrat că timpul este una din cele mai importante resurse pe care le avem la dispoziție și singura care are un caracter ireversibil. Acest lucru ne-a determinat să ne eficientizăm activitatea în așa fel încât să câștigăm cât mai mult timp pentru a putea fi valorificat în realizarea de proiecte noi și în găsirea modalităților de îmbunătățire a calității serviciilor oferite. WORK SMART, NOT HARD!

11 ani de Avestis ne-au convins că ceea ce diferențiază business-urile de succes de cele care nu au succes este, pur și simplu, PERSEVERENȚA, iar noi am transformat perseverența într-un atribut definitoriu, fiecare succes lăsând loc altuia și mai măreț.

Am alimentat PROFESIONALISMUL cu care ne desfășurăm activitatea cu aplicabilitatea constantă pentru studiu intens, autodezvoltare și dorința de cunoaștere, acestea din urmă fiind un mijloc de perfecționare profesională și un punct forte pentru colaboratorii noștri, care au avut parte în permanență de consultanță specializată și actuală.

În acești 11 ani la Avestis ne-am exercitat cu bucurie profesia care ne-a adus cinste, satisfacție și motivație de a deveni din ce în ce mai buni în ceea ce facem.

Ne dorim ca viitorul să ne întâmpine în același trend ascendent, să ne ofere oportunități noi, asupra cărora să manifestăm aceeași deschidere și să ne desăvărșim activitatea cu rezultate care să ne aducă satisfacție și împlinire profesională.

Valorile și principiile după care ne ghidăm sunt produsul experiențelor acumulate în decursul celor 11 ani, iar fiecare experiență a adus cu sine o realizare pentru noi și o satisfacție pentru toți cei care au găsit în societatea noastră un partener serios și de cursă lungă.

Businessul este ca un sport care, dacă este practicat în mod constant, organizat și cu pasiune, obții performanță. Și ca să închei tot cu o remarcă sportivă, nu sunt adepta sprinturilor, ci prefer un maraton.

La mulți ani, Avestis!

 

Cristina Cornaci

Fondator Avestis




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *