Modificarea corectă a legislației privind Parteneriatele Public-Private (PPP) ar permite României să atragă investiții și să dezvolte proiectele de interes public de care are nevoie, în sistem de management privat, în condițiile unei concurențe tot mai mari pentru atragerea de finanțare între țările europene, asigurând totodată și o dinamizare a vieții economice.
Această concluzie a reieșit din evaluarea făcută de experții bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ referitoare la problematica PPP, atât în România, cât și în statele Uniunii Europene.
“Potrivit analizei realizate de European Investment Bank, piața PPP în Europa a scăzut în 2012 din toate punctele de vedere. Astfel, anul trecut, în Europa s-au realizat 66 de Parteneriate Public-Private, cu 21% mai puține comparativ cu anul 2011. La nivelul anului trecut, piața PPP totală europeană a avut o valoare de 11-12 miliarde de euro”, a precizat Cătălin Grigorescu (foto), Partener, bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ.
Ce este PPP
Parteneriatul Public-Privat permite statului să dezvolte proiecte de interes public, pentru care nu are finanțare sau competențe / capacitate de gestionare, prin asociere cu un operator privat, cu resurse financiare atrase tot din mediul privat, cu o alocare echitabilă a riscurilor și prin intermediul unei companii de proiect. Compania de proiect poate fi deținută de ambii parteneri sau doar de partenerul privat.
Astfel de asocieri pot fi realizate pentru realizarea, reabilitarea, extinderea, exploatarea unui bun public și/sau operarea unui serviciu public. Sistemul poate fi folosit în domenii ca: infrastructură (autostrăzi, căi ferate, porturi, aeroporturi etc.), educație, sănătate etc.
Avantajele PPP
- Permite dezvoltarea de proiecte de interes public, în contextul constrângerilor bugetare, al controlului mai strict al cheltuielilor publice (limitele de deficit), precum și al noii programări financiare și bugetare a UE;
- Îmbunătățește condițiile de implementare a proiectelor publice, datorită managementului privat;
- Eficiență sporită în utilizarea veniturilor din proiectele de infrastructură;
- Echilibrează riscurile;
- Facilitează distribuirea costurilor de finanțare a infrastructurii pe toată durata de viață a activului construit / operat;
- Îmbunătățește calitatea bunurilor și a serviciilor livrate prin acel serviciu / proiect public;
- Oferă un rol central sectorului privat și asigură dezvoltarea economică și socială utilizând, în principal, resurse private.
Reglementările actuale (Legea nr. 178/2010 și HG 1239/2010)
- Legea PPP conține prevederi similare legislației în materie de achiziții publice;
- Sunt două praguri valorice peste care se aplică procedurile de atribuire:
– 125.000 euro (în lei) pentru bunuri și servicii
– 4.845.000 euro (în lei) pentru lucrări - Sunt două modalități prin care se face selecția partenerului privat:
– procedura deschisă de selecție a investitorului privat (o singură etapă în cadrul căreia orice investitor privat poate depune o ofertă);
– dialog competitiv – procedura de selecție a investitorului privat de către partenerul public, care se desfășoară în două etape: evaluare și negociere. - Contractul este atribuit pe baza celei mai avantajoase oferte, potrivit unor criterii de selecție;
- Compania de proiect (SA) constituită are doi acționari: partenerul public și partenerul privat;
- Partenerul public participă la compania de proiect doar cu aport în natură;
- La finalizarea contractului de PPP, compania de proiect trebuie:
– să transfere bunurile primite de la partenerul public
– să transfere bunurile publice realizate prin contractul PPP către partenerul public, cu titlu gratuit, în bună stare, exploatabil și liber de orice sarcină sau obligație; - Proprietățile și terenurile ocupate de proiect (cu excepția celor din domeniul public) pot fi ipotecate, gajate și pot constitui garanții pentru finanțatorii proiectului
- Structura asemănătoare concesiunii (dar la PPP există o împărțire reală a riscurilor)
Ce nu funcționează la Legea 178/2010:
- Din 2010 nu s-a demarat și finalizat niciun proiect. Legea PPP s-a dovedit inaplicabilă, pentru că are obiectul neclar formulat și instituie un paralelism legislativ (i.e. se aplică când nu se aplică legislația concesiunilor și achizițiilor publice).
- Legea PPP încalcă prevederi constituționale (i.e. art. 136(4) Constit. Permite transmiterea de bunuri proprietate publică în administrarea unei entități private (compania de proiect deși aceasta nu este o instituție publică iar dreptul transmis nu e calificat ca fiind o concesiune).
- Reglementările sunt rigide și nu permit dezvoltarea de proiecte complexe și atragerea de finanțare privată: limitează contribuția partenerului public la aport în natură; compania de proiect poate fi doar SA; nu există posibilitatea derulării proiectului de către o companie de proiect constituită exclusiv de către partenerul privat;
- Nu permite în mod expres acordarea de către partenerul public a unor plăți de disponibilitate, ceea ce reduce posibilitatea obținerii de finanțare de la bănci;
- Conține restricții privind cesiunea/preluarea contractului de PPP și nu clarifică drepturile finanțatorilor (“step-in rights”) în caz de reziliere a contractului de PPP sau de alte dificultăți;
- Absența unei viziuni manageriale asupra „închiderii financiare” a proiectelor de PPP.
Propuneri de îmbunătățire susținute de mediul privat:
- Crearea unui cadru legal flexibil, care să permită derularea de proiecte diverse, având în vedere că fiecare proiect are propriile lui caracteristici și nu poate fi replicat în mod identic;
- Reglementarea să permită dezvoltarea de proiecte finanțabile de către bănci;
- Oferirea de garanții solide și credibile finanțatorilor privați privind posibilitatea recuperării investiției realizate;
- Posibilitatea ca partenerul public să poată garanta în anumite condiții achitarea unor plăți de disponibilitate, cu respectarea regulilor Eurostat de determinare a deficitului bugetar;
- Promovarea unei legislații care să permită combinarea surselor de finanțare privată cu surse din fondurile europene
De ce vrea mediul privat PPP
PPP poate asigura o relansare a economiei. Pe lângă beneficiile directe ale companiilor care se implică în dezvoltarea proiectelor, există beneficii generale: se dezvoltă sectoare industriale, regiuni, servicii; se creează locuri de muncă, adică este dinamizată activitatea economică a României.
















