Bucureștiul a fost pentru prima dată gazda uneia dintre cele mai importante reuniuni ECTA – European Community Trademark Association. Cea de-a 32-a Conferință Anuală ECTA a avut loc în zilele de 20 și 21 Iunie 2013, la hotel JW Marriott, și a reunit peste 650 de profesioniști în domeniul protecției mărcilor.
Avocați sau consilieri de mărci cu practică în țările Uniunii Europene, precum și în fața Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne (OHIM) de la Alicante și consilieri de mărci din celelalte țări ale lumii, cu interese în Uniunea Europeană, au dezbătut pe parcursul celor două zile de conferință subiecte importante și cu impact direct în domeniu. Pe primul loc în cadrul discuțiilor au fost propunerile de modificare ale legislației în domeniul mărcilor, publicate de către Comisia Europeană în luna martie a acestui an.
Importanța reuniunii este dată de faptul că marca comunitară acoperă printr-o singură înregistrare tot teritoriul Uniunii Europene și este subiectul unor reglementări specifice la nivelul acesteia. Avocatii și consilierii specializați în dreptul mărcii comunitare sunt cei care au practică constantă în oricare din țările din Uniune.
Pe data de 19 Iunie, înainte de deschiderea oficială a Conferinței, au avut loc ședințele Comitetelor de lucru din cadrul ECTA, cum ar fi Comitetul Legislativ, Comitetul de Armonizare, Comitetul pentru Internet, Comitetul Anti-Contrafacere, Comitetul pentru Afaceri Profesionale. Unul dintre cele mai mari și mai active comitete, Comitetul Anti-Contrafacere, a organizat o masă rotundă în data de 19 Iunie, pe tema ultimelor noutăți în domeniul luptei împotriva contrafacerii. La masa rotundă au participat, din partea Comitetului, domnul Marius Schneider, doamna Raluca Vasilescu (organizator), domnul Jim Bikoff, precum și reprezentanți ai Autorității Naționale a Vămilor și ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Organizarea celei de-a 32-a Conferințe Anuale la București a fost hotărâtă de Consiliul ECTA încă din 2007 și reprezintă o onoare pentru țara noastră de a găzdui o categorie importantă de profesioniști europeni, și totodată și o modalitate pentru aceștia de a vizita și cunoaște Capitala, în special, și România, în general.
Conferința Anuală a fost organizată de către membrii români ai Consiliului Asociației: Raluca Vasilescu, reprezentant Cabinet M. Oproiu și coordonator al evenimentului și Andrei Ratză, reprezentant Cabinet Ratză și Ratză. Primăria Municipiului București a acordat sprijinul logistic necesar.
Despre ECTA – European Community Trademark Association
ECTA este o organizație europeană interguvernamentală stabilită de către Comunitatea profesională a Consilierilor Europeni specializați în domeniul procedurilor legale privind marca comunitară (Community Trademark), care organizează Conferințe anuale în Statele Membre UE. Asociația a fost creată acum 32 de ani, în vederea îmbunătățirii aplicării legislației de profil, precum și a comunicării mai eficiente între profesioniștii din țările membre.
În cadrul ECTA funcționează mai multe comitete de lucru, cum ar fi: Comitetul Legislativ, Comitetul Anti-Contrafacere, Comitetul de Armonizare etc., fiecare dintre ele activând pe diverse sub-domenii ale dreptului mărcilor.
Unul dintre cele mai mari și mai active comitete de lucru este Comitetul Anti-Contrafacere (Anti-Counterfeiting Committee, pe scurt ACC), care are peste 50 de membri din toate țările lumii. Având în vedere necesitatea coordonării eforturilor între diverse țări pentru combaterea contrafacerii, ACC are o susținută activitate de informare reciprocă a membrilor săi privind aspecte practice ale luptei împotriva contrafacerii, atât în Uniunea Europeană, cât și alte țări. De asemenea, în cadrul ACC se elaborează puncte de vedere la modificări ale legislației europene, cum ar fi, de exemplu, propunerea de amendare a Regulamentului (CE) 1383/2003 al Consiliului privind intervenția autorităților vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum și măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală.
















