Search
Vineri 19 Octombrie 2018
  • :
  • :

Bulboacă și Asociații: Protecția la incendiu, esențială pentru siguranța investițiilor financiare și imobiliare

Bulboacă și Asociații a organizat miercuri, 10 octombrie 2018, conferința „Protecția la incendiu, esențială pentru siguranța investițiilor financiare și imobiliare”, eveniment adresat băncilor și companiilor de administrare a activelor.

Reprezentanții celor mai importante instituții financiar-bancare din România și ai companiilor de administrare a activelor au asistat la o dezbatere interactivă, temele principale abordate fiind autorizarea privind securitatea la incendiu, aspecte tehnice și obligații în exploatarea clădirii, riscuri și răspundere, punându-se accent pe  prevenție și mijloace concrete de gestionare a riscurilor.

 

Partenerii evenimentului au fost Gleeds România și ROFMA  – Asociația Română de Facility Management.

Au fost prezentate statistici ale autorizațiilor și avizelor de securitate la incendiu și protecție civilă emise la nivel național în ultimii trei ani, riscurile și tipurile de răspundere, riscuri privind recuperarea prejudiciului de la contractori și/sau asigurători, precum și observații și tendințe cu privire la siguranța la incendiu – aspecte importante aflate în atenția instituțiilor financiar-bancare, în special ai reprezentanților acestora din zona departamentelor de investiții imobiliare.

S-a observat că numărul total al autorizațiilor și avizelor de securitate la incendiu și de protecție civilă eliberate în 2017 a scăzut față de anul 2016, cu aproximativ 19%. Această scădere ar putea fi explicată și de numărul foarte mare de autorizații și avize emise la nivelul anului 2016, ulterior impactului pe care l-a avut cazul Colectiv. Interesant este însă de observat că un număr foarte mare de cereri de avizare și autorizare, respectiv peste 48% la nivel național sunt respinse.

Evenimentele nefaste pe plan național și internațional ne-au lăsat câteva lecții majore cu privire la importanța sporită ce ar trebui acordată monitorizării aspectelor tehnice, de mentenanță a echipamentelor de protecție și stingere a incendiilor, dar și instruirii complete a utilizatorilor finali ai clădirilor.

Atunci când instituțiile bancare finanțează un proiect cu o componentă imobiliară importantă, siguranța investiției este un aspect decisiv. În același timp, în calitatea lor de utilizatori și operatori de imobile aceste instituții acordă un interes sporit aspectelor privind securitatea la incendii având în vedere necesitatea de a proteja în cele din urmă siguranța datelor bancare.

Primul pas spre gestionarea riscurilor este creșterea gradului de conștientizare a acestora. Prevenția este în mod natural următorul pas și cel mai important, iar abordarea preventivă trebuie diseminată la toate nivelurile începând de la organele de decizie, management, control și până la cel mai neexperimentat utilizator al unei clădiri.

Prevenția și protecția împotriva incendiilor rămâne așadar o prioritate atât pentru companii și instituții, cât și pentru autoritățile desemnate să asigure controlul și autorizarea acestora. Este cu siguranță un efort comun de responsabilizare care, odată intensificat, va reduce semnificativ incidența apariției incendiilor.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *