Search
Joi 11 Iunie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Canah International se orientează spre piața locală

image001Canah International, producător integrat de produse din semințe de cânepă, înființat în 2007 la Salonta, își orientează interesul și către piața locală, cu potențial de creștere semnificativă pentru urmatoarea perioadă.

Canah International și-a început activitatea în 2008, inițial pe o piață de nișă, mizând pe exporturi constante în 3 continente, astfel că la sfârșitul acestui an să preconizeze o cifră de afaceri de 4 milioane de euro.

Peste 80% din producție merge către Europa (Anglia, Finlanda, Suedia, Danemarca, Germania, Belgia, Olanda, Franța, Cehia, Slovenia, Italia), Statele Unite și Israel sub trei forme: produse marca proprie, produse cu marca importatorilor sau vrac.

„În 2007, cand am început business-ul, am decis să ne orientăm către piețele externe, deoarece acolo exista deja cerere. În România ne-am lovit în prima fază de reticența consumatorilor, care nu cunoșteau proprietățile cânepei. Cu timpul, consumatorii romani au început să cunoască efectele benefice ale uleiului de cânepă. Acum volumul vânzărilor pe piața locală are o creștere lunară de peste 5%, ceea ce este semnificativ pentru o piață de nișă, motiv pentru care avem in plan sa investim într-o campanie de promovare a produselor în România”, a explicat Dan Lăzărescu, administrator si acționar majoritar Canah International.

„Dacă la începutul anilor ’90, in Romania se cultivau peste 150.000 hectare de cânepă, în prezent se mai cultivă doar câteva sute de hectare. Astazi, cânepa a devenit o cultură de nișă și se întinde pe suprafețe reduse de aproximativ 10.000 hectare la nivelul întregii Uniuni Europene. În 2006 cand am început business-ul în Salonta, ni s-au alăturat 21 de cultivatori români, dintre care 3 bio-certificați, care în primul an au contractat pentru cultivare 260 de hectare. Apoi statul a retras subvenția de cultivare a cânepii pentru sămânță, ceea ce a dus în 2007 la dispariția lor”, a adăugat Lăzărescu.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *