Search
Marti 27 Iulie 2021
  • :
  • :

Chambers Europe: NNDKP, a cincea oară „Firma de avocatură a anului în România”

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor de excelență Chambers Europe, un eveniment de marcă organizat joi, 22 apprilie 2021 de Chambers and Partners, unul dintre cele mai apreciate ghiduri dedicate pieței de avocatură la nivel global.

NNDKP primește acest trofeu prestigios pentru a cincea oară în cei 12 ani de când Chambers and Partners a acordat această distincție firmelor de avocatură din România. Cu această nouă recunoaștere, NNDKP rămâne cea mai premiată casă de avocatură din România de către reputatul ghid internațional, se arată într-un comunicat al societății de avocatură.

Firma a fost recunoscută de către ghid ca fiind „cea mai bună din România” și „printre casele de avocatură cele mai centrate pe client”.

Acest premiu completează seria de distincții acordate firmei în ultima ediție europeană a ghidului Chambers and Partners. NNDKP a fost inclusă în clasamentele realizate de reputatul ghid în toate cele 9 arii de practică pe care acesta le cercetează în România, lucru care reconfirmă poziția de top a firmei pe piața avocaturii de business din România. În plus, 17 avocați și consultanți au fost evidențiați drept profesioniști de top în domeniile lor de activitate, dintre care 2 Practicieni Eminenți (Eminent Practitioners) și 14 Avocați de Top (Leading Lawyers).

Suntem onorați și extrem de mândri să fim prima firmă de avocatură din România care primește pentru a cincea oară acest premiu de excelență. Distincția acordată de Chambers and Partners reprezintă o recunoaștere a performanței echipei și a încrederii din partea clienților noștri. Premiul este cu atât mai valoros cu cât anul trecut NNDKP a aniversat 30 de ani de existență. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără echipa noastră extraordinară, pe care o felicit, și fără sprijinul clienților noștri, cărora le mulțumim.

Ion Nestor, Co-Managing Partner al NNDKP

NNDKP a câștigat premiul de „Firma de avocatură a anului în România”, concurând cu alte patru case de avocatură autohtone și internaționale și surclasând competitori puternici. Potrivit Chambers and Partners, premiile Chambers Europe recunosc performața unei case de avocatură în jurisdicții cheie din regiune. De asemenea, acestea reflectă realizările notabile din ultimele 12 luni, inclusiv activitatea remarcabilă, dezvoltarea strategică impresionantă și excelența în relațiile cu clienții. Ghidul apreciază activitatea firmelor de avocatură naționale și internaționale din regiune pe baza cercetării efectuate pentru ultima ediție a Chambers Europe. În acest an, case de avocatură din 24 de jurisdicții au primit premii naționale.

Lista completă a câștigătorilor și a firmelor nominalizate

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (”NNDKP”) oferă servicii de avocatură și consultanță fiscală complete companiilor active în diverse sectoare ale industriei. De-a lungul celor peste trei decenii de activitate, avocații NNDKP au oferit asistență juridică și reprezentare în tranzacții și proiecte reper pentru evoluția comunității de afaceri din România, inclusiv în domenii inovatoare, considerate încă de nișă și care au implicat atât companii internaționale, cât și antreprenori locali.

Firma reprezintă România în unele dintre cele mai importante asociații profesionale la nivel internațional – Lex Mundi, World Services Group, International Attorneys Club – şi este membru fondator al SEE Legal. NNDKP este clasată în mod constant pe primele poziţii în toate ariile de practică de către Chambers & Partners, Legal500 şi IFLR1000.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *