Search
Miercuri 29 Ianuarie 2020
  • :
  • :

CMS România își extinde echipa cu 10 avocați și își consolidează practica de drept penal, finanțe și tranzacții

CMS România anunță cooptarea lui Mihai Jiganie Șerban în echipa de drept penal a biroului din București începând cu data de 1 ianuarie 2020, pe poziția de Senior Counsel și coordonator al practicii de drept penal.

Cu o experiență de peste 14 ani în avocatură, Mihai Jiganie Șerban este specializat în drept penal, în special pe zona infracțiunilor de corupție, infracțiunilor economice, de spălare a banilor, dar și în legătură cu accidentele de muncă. Activitatea sa constă atât în oferirea de consultanță din perspectiva respectării cadrului legal de către companiile naționale și internaționale, cât și de investigație internă și reprezentare în fața autorităților statului. De-a lungul carierei, a asistat și reprezentat cu succes atât persoane fizice, dar mai ales companii naționale și internaționale din sectorul financiar-bancar, leasing, asigurări, energie, construcții civile și industriale, petrol și gaze, mass-media și publicitate, reprezentând clienții în fața tuturor structurilor Ministerului Public ori a instanțelor de judecată.

De asemenea, începând cu 1 decembrie 2019, Alina Tihan a revenit în echipa de drept bancar și financiar a CMS România, pe poziția de Senior Counsel.

Având o experiență în avocatură de peste 20 de ani, Alina Tihan a fost implicată într-o gamă largă de tranzacții complexe, naționale și internaționale, de finanțări, refinanțări, restructurări de credite și transferuri de credite, acționând în special pentru instituții de credit. Alina Tihan a oferit consultanță juridică și sponsorilor/împrumutaților, fonduri de investiții, importanți investitori și dezvoltatori imobiliari, din România și din întreaga regiune CEE, dar și municipalităților și instituțiilor de învățământ superior din România. În acest context, a dobândit o experiență vastă și diversificată de finanțări incluzând finanțări în domeniul imobiliar, finanțări de achiziții, tranzacții de tip trade finance pentru activitatea de export-import și finanțări în sectorul de agrobusiness, în România și în Europa Centrală și de Est. De-a lungul carierei, a acordat consultanță cu privire la reglementări în domeniul bancar, al piețelor de capital și al instrumentelor financiare.

Totodată, alți 8 avocați s-au alăturat echipei CMS România, respectiv Livia Maria Purice (Associate), Alexandra Laura Pop (Associate), Loredana Barbu și Andrei Sbârnea (Trainees) în departamentul Banking & Finance, Bianca Bănățeanu și Eduard Roventa (Trainees) în departamentul Corporate/M&A și Cosmin Crețu (Associate) și Adrian Linca (Trainee) în departamentul Commercial – Litigation.

Extinderea echipei CMS România face parte din strategia de dezvoltare a firmei și este corelată cu continuarea creșterii volumului nostru de activitate în zona de drept penal, finaniar-bancar și tranzacții. Prin revenirea Alinei Tihan în echipa de drept bancar-financiar, cooptarea lui Mihai Jiganie Șerban în calitate de coordonator al practicii noastre de drept penal și prin cooptarea celorlalți 8 avocați în echipa CMS România nuanțăm nivelul avansat de profesionalism și consolidăm proiectul de dezvoltare a unui hub regional al biroului CMS București. Rămânem în continuare interesați de lărgirea echipelor în câteva zone strategice de dezvoltare. Vom continua să investim în practici noi și importante, căutăm continuu avocați valoroși, cu viziune, de care firma are nevoie pentru asigurarea creșterii pe care ne-am propus-o pentru 2020 și anii ce vor urma”, a declarat Gabriel Sidere, Managing Partner CMS România.

CMS Cameron McKenna Nabarro Olswang LLP, pe locul 5 în topul firmelor de avocatură după numărul de avocați, este o organizație dinamică, în continuă dezvoltare, cu o practică remarcabilă de peste 30 ani în Europa Centrală și de Est. Anvergura CMS nu este dată doar de mărime, cât mai ales de expertiză și inovare, cu practici de top în sectoare de relevanță internațională. CMS activează în România de peste 20 de ani, biroul din București fiind printre cele mai mari firme de avocatură internaționale din România. Strategia biroului local din București este de a continua și amplifica dezvoltarea practicii regionale ca parte integrantă a abordării globale a CMS.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *