Search
Marti 25 Februarie 2020
  • :
  • :

CNIPMMR susține măsurile de reducere a fiscalității

Foto: http://www.inc.com

Foto: http://www.inc.com

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) îşi exprimă poziţia că este necesară menţinerea măsurilor de reducerea a fiscalităţii, de stimulare a investiţiilor şi a înfiinţării de noi locuri de muncă.

Respectiv:

  • Reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 19% şi menţinerea TVA de 9% la anumite servicii şi produse,
  • Menţinerea la 3% a impozitului pentru microîntreprinderi, cu eliminarea propunerii de impozitare suplimentară cu 1.530 lei pentru fiecare trimestru, pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi,
  • Cotă redusă de 1% a impozitului pentru microîntreprinderile nou înfiinţate, pentru primii doi ani de la data înregistrării, dacă au cel puţin un salariat, care sunt constituite, pe o durată mai mare de 48 de luni iar acţionarii/asociaţii nu au deţinut titluri de participare la alte persoane juridice,
  • Eliminarea taxei pe construcţiile speciale de 1,5% din valoarea activelor,
  • Reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%.

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România solicită partidelor parlamentare aplicarea în continuare a bunei practici de consultare şi dialog cu membrii săi, cu privire la conţinutul prevederilor noului Cod fiscal, inclusiv pentru modificările care vor fi convenite a fi realizate pentru readoptarea Codului fiscal.

Pentru asigurarea aplicării principiilor responsabilităţii şi a precauţiei, astfel încât atât prin Codul Fiscal, cât şi prin bugetul de stat pe 2016 să fie respectată ţinta de deficit bugetar de sub 2% din PIB, CNIPMMR consideră că este necesar ca aplicarea măsurilor de creştere a salariilor personalului bugetar să se realizeze după minim un an de la adoptarea noului Cod fiscal, după producerea efectelor măsurilor de stimulare a investiţiilor şi înfiinţarea de noi locuri de muncă, care să asigure generarea resurselor bugetare aferente unei creşteri susternabile a salariilor.

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România îşi exprimă întreaga disponibilitate de participare la dezbaterile iniţiate pentru definitivarea şi readoptarea noului Codul fiscal.

CNIPMMR a emis această informare cu ocazia întâlnirii avute de liderii partidelor parlamentare, astăzi, pentru a se consulta referitor la conţinutul noului Codul Fiscal.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *