Interviu cu Mirela Metea, Partner & Head of Restructuring & Insolvency Department
Ați devenit Partener al societății Maravela & Asociații la 1 iunie 2016. Care au fost factorii care au contat decisiv în promovarea dumneavoastră și ce responsabilități aveți acum?
Într-adevăr, la aproape doi ani de la alăturarea mea echipei Maravela & Asociații, am fost numită partener și coordonator al departamentului de restructurare și insolvență al firmei. Am ajuns în acest punct beneficiind constant de ghidarea și mentoratul a doi dintre fondatorii Maravela & Asociații și anume Gelu Maravela și Marius Pătrășcanu.
Anul 2016 a debutat (și continuat, ulterior) cu o creștere semnificativă în ceea ce privește atât numărul cât și complexitatea mandatelor gestionate de către firmă în domeniul procedurilor de insolvență. Astfel, o mărire a echipei a fost consecința firească a unei proporționale creșteri a activității firmei, tradusă prin alianțe și colaborări cu firme specializate de practicieni în insolvență, promovări pe plan intern și recrutare de noi avocați.
Consider, astfel, că atât parcursul profesional, nivelul de pregătire atins cât și lărgirea portofoliului de clienți și mandate, fac în egală măsură parte din ansamblul de factori decisivi ce au contat în numirea mea în funcția de partener, cu aproape 6 luni în urmă.
România a avut 105.545 companii care au intrat în insolvență între 2011-2015, însemnând o medie anuală de aproximativ 20.000 de companii insolvente. Cum vedeți evoluția numărului procedurilor de insolvență care se vor deschide în următorii doi ani? Mai există riscul intrării în insolvență a unor firme mari și foarte mari?
Numărul extrem de ridicat al procedurilor de insolvență aflate pe rolul instanțelor de judecată din România în perioada 2011 – 2015 a fost direct proporțional cu dorința persoanelor neexperimentate în business de a-și deschide o afacere. Bineînțeles, și contextul economic mai puțin favorabil a fost un factor decisiv în ceea ce privește numărul de proceduri de insolvență, însă majoritatea societăților care au intrat sub incidența procedurii și mai apoi, în faliment, sunt societăți mici și foarte mici. Sunt de părere că situația începe să se amelioreze, chiar de anul acesta. Spre deosebire de anii anteriori, când într-adevăr a fost un număr impresionant de dosare de insolvență, companiile se îndreaptă mai degrabă spre proceduri de prevenire a insolvenței și spre proceduri de reorganizare. Consecința directă a acestor abordări este, de altfel, numărul scăzut al falimentelor din piață, în acest an, comparat cu cei precedenți.
Mai mult, consider că insolvența nu trebuie privită în mod imperativ ca un risc, ci ca o procedură concursuală colectivă, în care creditorii și debitorul colaborează în vederea menținerii relațiilor comerciale și în vederea reintroducerii societăților aflate în dificultate în circuitul comercial normal, fiind totodată o oportunitate pentru investitori.
Cum apreciați relațiile practicienilor în insolvență cu ANAF-ul și cu instanțele judecătorești?
Aici se impune din start o distincție, relațiile practicienilor în insolvență cu Agenția Națională de Administrare Fiscală și cu instanțele judecătorești fiind destul de diferite.
Astfel, în ceea ce privește Agenția Națională de Administrate Fiscală, este bine cunoscut faptul că instituția a întocmit, potrivit unor proceduri interne, o listă a practicienilor în insolvență agreați, pe care încearcă să îi impună, ca orice alt creditor diligent, de altfel, în procedurile de insolvență în care deține o pondere ridicată din totalul masei credale. Agenția Națională de Administrare Fiscală colaborează bine cu acești practicieni agreați, însă în procedurile de insolvență în care nu este confirmat un practician în insolvență agreat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, instituția are tendința de a bloca sau încetini anumite aspecte importante pentru continuarea și redresarea activității debitorilor, profitând de rolul pe care îl are în adunarea creditorilor și în comitetul creditorilor și exprimând, cu privire la majoritatea aspectelor discutate, voturi negative, spre deosebire de creditorii privați.
Relația practicienilor în insolvență cu instanțele de judecată este una de la profesionist la profesionist. Atât practicienii în insolvență, cât și judecătorii sindici, sunt foarte bine pregătiți și au acumulat o vastă experiență prin prisma multitudinii de dosare având ca obiect proceduri de insolvență și faliment de pe rolul instanțelor de judecată din România.
Una dintre principalele probleme în procedurile de insolvență este legată de valorificarea bunurilor scoase la vânzare, de multe ori procesul de vânzare-cumpărare fiind blocat. Ce soluții a identificat echipa dumneavoastră de avocați și practiceni în insolvență pentru deblocarea acestui proces?
Strict raportat la echipa noastră, nu ne-am lovit de foarte multe ori de blocaje în valorificarea bunurilor scoase la vânzare, activele de care ne-am ocupat având de foarte multe ori chiar mai mulți potențiali cumpărători. Din punctul meu de vedere, în practică, problema cea mai mare intervine în cazul în care se dorește valorificarea unor bunuri asupra cărora au fost instituite sechestre fiscale sau sechestre penale, acesta fiind un subiect de actualitate și extrem de dezbătut printre avocații, magistrații și practicienii care activează în domeniul insolvenței.
Cu toate acestea, o soluție practică de deblocare a valorificării bunurilor ar fi preluarea acestor bunuri în contul creanțelor, bineînțeles, în măsura în care există disponibilitate și din partea creditorilor implicați în procedură.
Doar 2%-3% dintre companiile insolvente din România se reorganizează cu succes, de aproape zece ori mai puțin decât media țărilor dezvoltate din UE. Cum comentați?
Deși poate părea prea puțin raportându-ne la alte economii europene, trebuie avut în vedere faptul că în România, 2016 este anul cu cea mai mare conștientizare în rândul părților din dosarele de insolvență. Fie că este vorba de societăți debitoare sau de creditori, se realizează atât importanța cât și dificultatea reintroducerii entităților economice aflate în dificultate financiară, înapoi în circuitul comercial firesc. De aceea observăm și un număr crescând de proceduri de reorganizare reușite.
Mai mult, societățile care au intrat direct în procedura simplificată a falimentului, ori care nu și-au manifestat intenția de reorganizare, erau societăți de dimensiuni foarte mici, care nu aduceau niciun plus de valoare circuitului economic și mediului puternic de afaceri.
Cum vedeți aplicarea Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice?
Aplicarea mult disputatei Legi privind insolvența persoanelor fizice va fi o surpriză atât pentru avocați, practicienii în insolvență cât și pentru judecătorii care o vor aplica. Consider că deși s-a dorit foarte mult intrarea în vigoare a acestei legi, extrem de favorabilă debitorilor cu privire la care se va aplica, la acest moment instanțele de judecată nu dispun de suportul logistic necesar punerii în aplicare a legii.
Tocmai de aceea, până când nu vom avea norme de aplicare și nu se va pune la punct logistica necesară, aplicarea legii va fi extrem de greoaie, dacă nu chiar imposibilă.
Ce le sfătuiți pe tinerele doamne avocat care doresc să se specializeze insolvență și restructurare?
Prefer să numesc răspunsul la această întrebare o enumerare a trăsăturilor necesare în această specializare (la un nivel foarte personal și propriu mie), mai degrabă decât o listă de sfaturi. La rândul meu, am avut norocul să beneficiez de mai multe exemple concrete de urmat, pe care le-am asimilat ca atare, de la persoane pe care le admir.
Astfel, consider că, pe lângă solidele cunoștințe legislative și de afaceri, următoarele trăsături sunt esențiale: managementul corect și eficient al proiectelor și al riscurilor, abilitățile strategice, de lider și viziunea de ansamblu. Și aplicabil pentru orice profesie în care vrei să excelezi, pasiunea. Nu trebuie să lipsească pasiunea, seriozitatea, aviditatea de informare și autodepășire, fără a uita să fii om și membru al echipei pe care o conduci.
Și un aspect extrem de important, pe care vreau să îl scot în evidență, este asumarea. Asumarea ideilor inovative și a deciziilor. Tinerele avocate trebuie să realizeze extrem de rapid diferența dintre băncile facultății și avocatura de business, în care nu mai e suficient să ai noțiunile teoretice, fiind extrem de important să poți face conexiuni rapide și să iei decizii la fel de rapid. În special în domeniul pluridisciplinar al insolvenței, care necesită cel puțin o viziune asupra contextului economic, specificul business-ului respectiv și propunerile comerciale, trecute, bineînțeles, prin filtrul legalității.
